Cinci focare de pestă porcină au fost descoperite în mai multe localități din țară. Precizările ANSA

Au fost confirmate cinci focare de pestă porcină africană pe teritoriul R. Moldova, în perioada 9-11 ianuarie 2025, la porci domestici din exploatații nonprofesionale. Anunțul a fost făcut, luni, de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Astfel, potrivit autorităților, în această perioadă, s-au depistat trei cazuri în localitățile Drochia, Cotova, Chetrosu, raionul Drochia, iar altele două - în satele Tîrnova și Moșana, raionul Dondușeni.
Având în vedere acest lucru, autoritățile sanitar veterinare au introdus măsuri de carantină și au stabilit zonele de protecție și supraveghere.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
ANSA a solicitat proprietarilor de porcine să informeze urgent Subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.
Totodată, autoritățile au îndemnat cetățenii să nu procure produse alimentare din locuri neautorizate.