CFM atenționează: mai multe acte de vandalism și tentative de furt au pus în pericol circulația trenurilor
Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) avertizează asupra creșterii numărului de acte de vandalism și tentative de furt înregistrate în ultimele zile la infrastructura feroviară din țară. Reprezentanții întreprinderii spun că astfel de acțiuni pun în pericol securitatea circulației trenurilor și pot provoca accidente grave sau perturbări ale transportului de pasageri și mărfuri.
Reacția vine după incidentul produs în noaptea de 11 mai, pe teritoriul depoului de locomotive al stației Bălți-Slobozia. Potrivit CFM, persoane necunoscute au încercat să sustragă piese de pe o locomotivă conservată. Un angajat al întreprinderii a observat mai multe persoane cu măști în zona locomotivelor și a alertat Serviciul 112.

CFM susține însă că acesta nu este un caz izolat. Pe 9 mai, în jurul orei 13:50, pe segmentul feroviar Chișinău-Revaca, a fost depistată deblocarea conexiunii de relee a unui macaz, după o spargere intenționată și dispariția unui releu. Reprezentanții întreprinderii spun că defectarea unui asemenea mecanism poate afecta siguranța circulației trenurilor.
La doar o zi distanță, pe 10 mai, în jurul orei 05:00, pe același segment feroviar, dinspre stația Revaca, au fost desfăcute secțiuni ale macazului. Potrivit CFM, situația putea avea consecințe critice pentru circulația feroviară, deoarece macazele sunt elemente esențiale pentru dirijarea trenurilor pe linii.
Reprezentanții întreprinderii spun că furturile de cabluri, piese metalice și alte componente ale infrastructurii feroviare au devenit tot mai frecvente și fac apel către cetățeni să manifeste vigilență și să anunțe imediat autoritățile în cazul observării unor acțiuni suspecte în apropierea căii ferate.
