Cer predominant noros, vreme fără precipitații și maxime de +13 grade Celsius
Pe 13 noiembrie, temperaturile maxime vor urca până la +13 grade Celsius. Cerul va fi predominant noros, iar precipitații nu se prevăd. Vântul va sufla din nord-vest, de la slab la moderat.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în nordul republicii, maximele diurne se vor situa între +8..+9°C.
În raioanele din centrul țării, mercurul din termometre va urca până la +10..+11°C, iar în sudul R. Moldova, maxima zilei va oscila între +12..+13°C.
În următoare zile, vremea nu va suferi schimbări esențiale. Temperaturile diurne vor oscila între +10..+15°C, iar pe timp de noapte, mercurul din termometre va coborî la 0 grade.