Celula de criză: Pentru zilele de 9 și 10 ianuarie este asigurat întreg volumul necesar de energie electrică

Celula de criză: Pentru zilele de 9 și 10 ianuarie este asigurat întreg volumul necesar de energie electrică
Sursa foto: Pexels

Consumul de energie electrică pentru perioada 9-10 ianuarie curent, pentru malul drept al Nistrului, este acoperit pe deplin, iar activarea contractelor de avarie nu este necesară, anunță Celula de criză de la Guvern.

Pentru 9 ianuarie, consumul de energie electrică a fost asigurat din următoarele surse:

  • Import al energiei electrice (RO) – 51,62%;
  • SA „Termoelectrica” – 29,69%;
  • Energie regenerabilă – 14,03%;
  • SA „CET-Nord” – 3,96%;
  • Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 0,70%.

Potrivit datelor operative ale „Moldelectrica”, vârful de consum al energiei electrice a fost înregistrat între orele 17:00 și 19:00, cu o maximă de 829 MW.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Pentru data de 10 ianuarie, SA „Energocom” a anunțat că a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi 100% din necesarul de consum de energie electrică. În același timp, compania a anunțat, ieri, semnarea unui contract de achiziție a energiei electrice pentru o cantitate de 30 MW bandă (24 de ore din 24) cu OMV Petrom România, valabil în perioada 10-31 ianuarie.

„Necesarul de consum pentru data de 11 ianuarie va fi la fel acoperit integral fără a fi nevoie de activarea contractelor de avarie. SA „Energocom” a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi 100% din necesarul de consum de energie electrică”, precizează reprezentanții Celulei de Criză de la Guvern.

Referitor la regiunea transnistreană, deconectările pe ore continuă. În zilele de 7,8 și 9 ianuarie, întreruperile au fost de câte 8 ore zilnic, iar pentru astăzi sunt programate deconectări de 5 ore. Consumul actual al regiunii transnistrene este asigurat de MGRES/ Centrala de la Cuciurgan și hidrocentrala de la Dubăsari, care însă nu produc un volum suficient de energie electrică.