Cel puţin trei morţi în Japonia, din cauza unui taifun uriaş. Milioane de oameni au primit ordin de evacuare
S-a dezlănțuit natura în Japonia. Un taifun puternic, cu rafale de până la 198 km/h, s-a năpustit cu furie asupra orașelor aflate în partea de sud-vest a țării. Cel puțin trei oameni au murit, iar alți zeci au fost răniți. Fabricile au fost închise și sute de zboruri anulate, transmite The Independent.
Shanshan, cel mai puternic taifun al anului, a lovit principala insulă a țării - Kyushu, acolo unde locuiesc peste 12 mii de oameni. Circulația rutieră, aeriană și feroviară a fost perturbată, iar marile companii, inclusiv cele auto, și-au suspendat activitatea din cauza furtunii puternice, au anunțat autoritățile locale. Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite.
5,2 milioane de oameni din mai multe prefecturi au primit ordin de evacuare, de teamă că ploile torențiale vor provoca inundații de amploare, mai scrie sursa.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
După ce a lovit Kyushu în următoarele zile, se așteaptă că furtuna se va apropia de regiunile centrale și de est, inclusiv de capitala Tokyo, în jurul weekendului, a spus agenția meteorologică, citată de Reuters, – dar calea taifunului se dovedește dificil de prezis.