Ce va face R. Moldova în cazul unui atac al Rusiei? Răspunsul Maiei Sandu

Ce va face R. Moldova în cazul unui atac al Rusiei? Răspunsul Maiei Sandu
Sursa foto: captură de ecran

Președinta Maia Sandu susține că autoritățile depun eforturi considerabile ca războiul din Ucraina să nu treacă hotarul. Într-un interviu pentru jurnalistul rus Iurii Dudi, șefa statului a declarat că planul privind integrarea europeană vizează în primul rând asigurarea securității cetățenilor.

„Potrivit Constituției R. Moldova, suntem obligați să facem tot ca să menținem pacea și să asigurăm securitatea cetățenilor. De aceea, avem o armată, avem sectorul de securitate și investim în acesta, dar sperăm că războiul se va termina curând și vom putea investi în economia țării, dar și alte sectoare”, a spus Sandu.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Șefa statului a mai adăugat că „în cazul în care Rusia va ataca R. Moldova”, autoritățile vor apăra cetățenii.

Pe 24 februarie 2022, la ora 04:45, Federația Rusă a atacat Ucraina cu sute de mii de soldații și mii de unități de tehnică militară, atacul cel mai mare asupra unei țări europene de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Atunci, preşedintele rus Vladimir Putin anunțase în zorii o operaţiune militară specială în Ucraina, pentru „a apăra” separatiştii din regiunea Donbas.

Președinta Maia Sandu a oferit un interviu cunoscutului jurnalist rus Iurii Dudi
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a oferit un interviu cunoscutului jurnalist rus Iurii Dudi, declarat agent străin în Rusia, după invazia rusă în Ucraina. Printre subiectele abordate în cadrul interviului se numără războiul din Ucraina, despre problema transnistreană, situația din Găgăuzia, buget…