Cauți un loc de muncă? 40 de companii își prezintă astăzi ofertele, în cadrul unui târg organizat la Chișinău

Cauți un loc de muncă? 40 de companii își prezintă astăzi ofertele, în cadrul unui târg organizat la Chișinău
Sursa foto: alexsl de la Getty Images Signature

UPDATE (29 mai 09:53) 40 companii de top din industria alimentației publice, retail, bănci și finanțe, contabilitate, IT, imobiliare, sectorul public și multe alte domenii de activitate își prezintă miercuri, 29 mai, cele peste 2.000 oferte de muncă. Târgul se desfășoară la Palatul Republicii din Chișinău.

ȘTIRE INIȚIALĂ (30 aprilie 09:24) Circa 40 de companii își vor prezenta ofertele de muncă, în cadrul unui târg organizat de către Direcția generală ocuparea forței de muncă municipiul Chişinău, subdiviziune teritorială a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul va avea loc miercuri, 29 mai curent, între orele 10:00 - 14:00, la Palatul Republicii.

La târg sunt invitate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în cadrul căruia 40 companii vor oferi peste 2.000 locuri de muncă.

În cadrul evenimentului, vor fi prezenți angajatori din diverse domenii de activitate precum industria alimentației publice, retail, bănci și finanțe, contabilitate, IT, imobiliare, sectorul public.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea negocia cu angajatorii privind locurile de muncă vacante, vor prezenta angajatorilor CV-ul şi vor stabili interviuri de angajare.

Sursa foto: anofm.md.