luni, 29 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Canicula poate deforma drumurile din beton. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență
Sursa foto: Administrația Națională a Drumurilor

Canicula poate deforma drumurile din beton. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență

Temperaturile extrem de ridicate din aceste zile pot provoca ridicarea dalelor de beton de pe unele drumuri naționale, ceea ce poate crea obstacole și situații periculoase în trafic.

Administrația Națională a Drumurilor (AND) avertizează că asemenea deteriorări pot apărea în perioada 28 iunie - 1 iulie, când în Republica Moldova sunt valabile codurile galben, portocaliu și roșu de caniculă. Căldura puternică poate duce la dilatarea betonului și la ridicarea unor porțiuni din carosabil, în special pe sectoarele vulnerabile.

Echipele teritoriale de drumari au intensificat patrularea și monitorizarea traseelor naționale. Zonele afectate urmează să fie semnalizate, iar deteriorările vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil.

Șoferii sunt îndemnați să reducă viteza, să fie atenți la starea carosabilului și să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Ridicarea dalelor sau alte deteriorări provocate de temperaturile ridicate pot fi semnalate Serviciului Operativ al Administrației Naționale a Drumurilor la numerele (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117. Liniile sunt disponibile non-stop, inclusiv prin aplicațiile Viber și WhatsApp.