Când va deschide Norvegia ambasadă la Chișinău? Precizările Guvernului

Când va deschide Norvegia ambasadă la Chișinău? Precizările Guvernului
Sursa foto: Shutterstock

Regatul Norvegiei își va deschide în perioada apropiată o misiune diplomatică în R. Moldova. Subiectul a fost discutat miercuri, 17 aprilie, la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide.

„Înființarea ambasadei în perioada apropiată va transmite un semnal clar al sprijinului nostru pentru R. Moldova, reformele inițiate de autorități și pentru parcursul european al țării”, a subliniat ministrul Espen Barth Eide.

Potrivit unui comunicat emis de Executiv, părțile au discutat și despre securitatea energetică și parcursul european al R. Moldova, dar și despre consolidarea relațiilor moldo-norvegiene în domeniile de interes reciproc.

                   Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Totodată, Ministerul de Externe al Norvegiei a anunțat că Norvegia oferă o sumă suplimentară de 70 de milioane de coroane norvegiene, ajutor umanitar. Potrivit sursei, banii sunt pentru a ajuta refugiații ucraineni și moldovenii vulnerabili.

În luna februarie curent, Ministerul de Externe de la Oslo a anunțat că Norvegia își consolidează prezența în R. Moldova prin deschiderea unui birou al ambasadei în Chișinău.

În 2023, Ministerul de Externe a comunicat că mai multe ţări, printre care Regatul Ţărilor de Jos, Belgia, Grecia, Spania au deschis sau vor deschide în curând ambasade în R. Moldova. Pe 25 ianuarie, la Chişinău a fost inaugurată Ambasada Regatului Danemarcei.

Danemarca își deschide Ambasadă la Chișinău: „O declarație de angajament ferm față de relațiile noastre”
Danemarca și-a deschis ambasadă în R. Moldova. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că ceremonia simbolică de inaugurare a ambasadei Regatului Danemarcei în țara noastră are loc pe 25 ianuarie 2024, la Palatul Republicii. „Deschiderea ambasadei este o declarație de angajam…