sâmbătă, 10 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR

#: Vineri, 13 octombrie

Moldovenii din Israel vor fi scutiți de taxa consulară la eliberarea titlului de călătorie. Decizie CSE

Moldovenii din Israel vor fi scutiți de taxa consulară la eliberarea titlului de călătorie. Decizie CSE

Autoritățile au decis să scutească de taxa consulară, pe durata stării de război în Israel, toți cetățenii moldoveni care beneficiază de serviciul eliberării titlului de călătorie. Decizia a fost aprobată vineri, 13 octombrie, de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). De asemenea, membrii Comisiei au modificat modul prin care operatorii aerieni vor transmite Poliției de Frontieră informația despre pasagerii îmbarcați care urmează a fi transportați în R. Moldova. Astfel, potrivit deciziei
# Social
Israelul cere civililor să plece din nordul Fâșiei Gaza, Hamas le spune să rămână. Reacția ONU

Israelul cere civililor să plece din nordul Fâșiei Gaza, Hamas le spune să rămână. Reacția ONU

Israelul a cerut vineri civililor din nordul Fâșiei Gaza să evacueze zona, care include orașul Gaza, în 24 de ore. În așteptarea ofensivei terestre israeliene, Hamas a cerut însă oamenilor să nu asculte îndemnurile și să rămână în case. Potrivit ONU, solicitarea Israelului este imposibilă, ținând cont că este vorba despre mai bine de un milion de persoane. „IDF solicită evacuarea tuturor civililor din orașul Gaza din casele lor spre sud, pentru propria siguranță și protecție, și să se mute în z
# Extern
Plecări din PCRM: „Nu vrem să participăm la jocuri de colaborare cu partidele dirijate de oligarhii fugari”

Plecări din PCRM: „Nu vrem să participăm la jocuri de colaborare cu partidele dirijate de oligarhii fugari”

Deputatul comunist Veaceslav Nigai a anunțat vineri, 13 octombrie, că părăsește Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) și fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS). De asemenea, potrivit lui Nigai, împreună cu el, din PCRM pleacă și un grup de membri ai formațiunii din raionul Căușeni, care „nu doresc să participe la  jocurile de colaborare cu așa-numitele partide de stânga, dirijate de către oligarhii și hoții fugari”. „S-a luat decizia ca un grup de membri ai PCRM, împreun
# Politică
Olanda trimite în România trei drone de recunoaștere MQ-9 Reaper

Olanda trimite în România trei drone de recunoaștere MQ-9 Reaper

Trei aeronave olandeze de recunoaștere fără pilot de tip MQ-9 Reaper vor fi dislocate anul viitor în România, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale al României. Aeronavele vor acționa din Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, pe o perioadă între șase și 12 luni. „Ministerul Apărării Naționale salută decizia Guvernului Olandez de a disloca, pe parcursul anului 2024, trei avioane de recunoaștere fără pilot de tip MQ-9 Reaper din dotarea Formelor Armate Regale ale Țărilor de Jos
# Extern
Vineri, 13: Zi cu ghinion sau vestitor al norocului? Superstiții

Vineri, 13: Zi cu ghinion sau vestitor al norocului? Superstiții

Când vine vorba de ghinion, există puține superstiții la fel de răspândite în cultura occidentală precum cea de vineri, 13. La fel ca încrucișarea căilor cu o pisică neagră și spargerea unei oglinzi, noțiunea de zi care poate aduce nenorocire este profund înrădăcinată. În timp ce vineri 13 poate părea un fenomen rar, calendarul nostru gregorian înseamnă că data de 13 a oricărei luni este puțin mai probabil să cadă într-o zi de vineri decât în orice altă zi a săptămânii. Nu este, însă, o supers
# Social

Joi, 12 octombrie

Fost angajat al SIS, un luptător K1 și ruda acestuia, trimiși în judecată pentru trafic de influență

Fost angajat al SIS, un luptător K1 și ruda acestuia, trimiși în judecată pentru trafic de influență

Fostul șef al unei direcții din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), un luptător K1 și ruda acestuia au fost trimiși pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Urmărirea penală a fost pornită în februarie 2022, de către Procuratura Anticorupție (PA) în baza unui denunț. „Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui ex-șef al unei direcții din cadrul  Ser
# Justiție
Regiunile Odesa și Harkov, atacate cu drone „Shahed”: Au fost distruse mai multe clădiri

Regiunile Odesa și Harkov, atacate cu drone „Shahed”: Au fost distruse mai multe clădiri

Ucraina a fost atacată noaptea trecută de 33 de drone „Shahed”. Potrivit autorităților ucrainene, apărarea aeriană a doborât 28 de drone. Au fost raportate explozii în regiunile Odesa și Harkov. Dronele au atacat raionul Izmail din regiunea Odesa, a declarat șeful administrației militare regionale, Oleg Kiper. Potrivit acestuia, în urma atacului a fost avariată infrastructura portuară și mai multe clădiri civile, o persoană a fost rănită. Șeful administrației militare din Harkov, Oleg Sinegubo
# Extern
Au furat peste 2 milioane de lei din safeurile unor agenți economici. Șase suspecți, reținuți de polițiști

Au furat peste 2 milioane de lei din safeurile unor agenți economici. Șase suspecți, reținuți de polițiști

Oamenii legii au reținut șase membri ai unei grupări criminale, specializate în furtul mijloacelor bănești din safeurile agenților economici din mai multe raioane ale țării. Potrivit Poliției, în rezultatul acțiunilor infracționale ale grupării, au fost sustrase mijloace bănești în sumă totală de peste 2 milioane de lei. Cei șase membri ai grupării criminale au fost reținuți în urma unei operațiuni comune a ofițerilor Direcției investigații criminale a Inspectoratului național de investigații,
# Social
Decizia care a anulat ordonanța de reluare a urmăririi penale în privința pretorei sectorului Ciocana, casată

Decizia care a anulat ordonanța de reluare a urmăririi penale în privința pretorei sectorului Ciocana, casată

Dosarul de corupere pasivă de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în care figurează pretora sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, și fostul șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana Pavel Todica, va fi examinat în continuare. Magistrații Curții de Apel Chișinău au admis miercuri, 11 octombrie, recursul depus de procurori în privința deciziei judecătorului de instrucție care a anulat ordonanța privind reluarea urmăririi penale în privința acestora. Procurorul anticorupție Ghennadi E
# Justiție

Miercuri, 11 octombrie

Șefa statului propune sporirea investițiilor și întărirea sectorului de apărare. Declarații după ședința CSS

Șefa statului propune sporirea investițiilor și întărirea sectorului de apărare. Declarații după ședința CSS

Creșterea investițiilor și întărirea sectorului de apărare, dezvoltarea parteneriatelor de securitate cu țările democratice și soluționarea conflictului transnistrean, acestea sunt principalele obiective ale proiectului Strategiei Securității Naționale, prezentat de președinta țării, Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Maia Sandu a anunțat pe 11 octombrie că proiectul Strategiei Securității Naționale stabilește direcțiile de acțiune pe care le vor întreprinde autori
# Politică
Peste 36 de kilometri de drum, care traversează raioanele Telenești și Rezina, dați în exploatare

Peste 36 de kilometri de drum, care traversează raioanele Telenești și Rezina, dați în exploatare

Porțiunea de drum cu o lungime de 36,5 km, care leagă opt localități din raioanele Rezina și Telenești, a fost dată în exploatare. Drumul traversează localitățile Țânțăreni, Chiștelnița, Scorţeni, Meşeni, Ignăţei, Peciște, Pripiceni și Trifești, în care locuiesc peste 15 000 de oameni. Lucrările de reabilitare au costat peste 360 de milioane de lei și au fost realizate cu suportul partenerilor externe, prin intermediul Băncii Mondiale. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), în cadr
# Social
Companiile aeriene vor transmite autorităților date despre călători până la efectuarea zborului

Companiile aeriene vor transmite autorităților date despre călători până la efectuarea zborului

Companiile aeriene vor transmite, în prealabil, datele despre călători către Unitatea de Informații privind Pasagerii, care va fi instituită în cadrul Poliției de Frontieră. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv, în cadrul ședinței din 11 octombrie. Decizia a fost luată în vederea consolidării securității interne, prevenirii și contracarării activităților teroriste. Astfel, datele vor fi transferate imediat ce apar informațiile relevante, dar nu mai devreme de 48 de ore și nu mai
# Social
Președinta Comisiei Europene vine la Chișinău. Va fi evaluat progresul R. Moldova pe calea de aderare la UE

Președinta Comisiei Europene vine la Chișinău. Va fi evaluat progresul R. Moldova pe calea de aderare la UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine joi, 12 octombrie, la Chișinău pentru a face o trecere în revistă a progresului R. Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, anunță instituția prezidențială de la Chișinău. Ursula von der Leyen va discuta cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Dorin Recean despre „continuarea sprijinului UE pentru R. Moldova”. Conform ultimului raport al Comisiei Europene, R. Moldova a îndeplinit 3 din cele 9 condiționalități ale Comisi
# Politică
Carburanții se ieftinesc! Cât vor costa joi benzina și motorina

Carburanții se ieftinesc! Cât vor costa joi benzina și motorina

Benzina se ieftinește de la miezul nopții cu 18 bani, iar motorina - cu 9 bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că joi, 12 octombrie, un litru de benzină cu cifra octanică A 95 va costa 24 de lei și 52 de bani, iar un litru de motorină va costa 24 de lei și 6 bani. Potrivit ANRE, în ultimele două săptămâni, benzina s-a ieftinit cu 1,78 lei/litru, iar motorina - cu 0,40 lei/litru. Reprezentanții ANRE susțin că în R. Moldova nivelul prețurilor la produsele petr
# Economie