marți, 30 septembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Aproape toate procesele verbale au fost procesate. Ce spun liderii partidelor și blocurilor care au acces în Parlament
Captură de ecran. Sursa: PAS / Facebook

Aproape toate procesele verbale au fost procesate. Ce spun liderii partidelor și blocurilor care au acces în Parlament

Până la ora actuală au fost procesate 99.91% din procesele verbale de numărare a voturilor, întocmite de birourile electorale ale celor 2.274 de secții de votare din țară și de peste hotare. Rezultatele preliminare arată că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 50,16% din voturi, Blocul Electoral „Patriotic” – 24,19%, Blocul „Alternativa” – 7,97%, „Partidul Nostru” – 6,20%, iar Partidul „Democrația Acasă” – 5,62%. În acest context, câțiva dintre liderii partidelor și blocurilor care au acces în Parlament au venit astăzi cu prime reacții.

Primarul capitalei, Ion Ceban, care este unul dintre liderii Blocului Electoral „Alternativa”, a publicat un mesaj succint în jurul orei 09:00.

„Mulțumesc tuturor! Respectăm votul cetățenilor!”, a transmis Ion Ceban pe rețelele sale sociale.

La aproape o oră distanță, cu un mesaj similar a un alt lider al „Alternativei”, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo.

„Mulțumesc tuturor cetățenilor acestei țări, indiferent de opțiunea lor de vot. Votul fiecăruia merită respect, iar democrația înseamnă, în primul rând - maturitate în fața rezultatului. Alegerile trec, dar rămâne ceva mai important decât diferențele dintre noi: faptul că suntem un singur popor. Doar uniți putem ridica Moldova pe care o merităm – pașnică și prosperă”, a scris Stoianoglo.

Cu puțin timp în urmă, și liderul PAS, Igor Grosu, a venit cu o primă reacție. Mesajul a fost transmis în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat și candidații la funcția de deputat de pe lista partidului de guvernământ.

„Moldova, mă închin în fața ta. Ai câștigat bătălie după bătălie, în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de câștigat. (...) PAS are majoritate parlamentară, o majoritate proeuropeană, doar pentru că voi ne-ați oferit această încredere și această șansă. O a doua șansă, aș spune, pentru că știm și înțelegem că mulți nu au votat pentru un partid, ci pentru viitorul european al țării și pentru a proteja țara de o majoritate prorusă”, a declarat Grosu, președinte al Parlamentului de legislatura a XI-a.

Liderii Blocului Electoral „Patriotic”, „Partidului Nostru” și Partidului „Democrația Acasă” încă nu au comentat rezultatele actualizate, după numărarea a aproape 100% din procesele verbale.

Pe 25 septembrie, președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, care este și unul dintre liderii Blocului Electoral „Patriotic”, a anunțat pregătiri pentru proteste care vor avea loc pe 29 septembrie. Motivul invocat era apărarea pretinsei victorii la alegerile parlamentare.

În seara zilei de 28 septembrie, Igor Dodon a reiterat apelul, precizând că protestul va fi pașnic, fără drapele de partid. Manifestația este programată pentru ora 12:00.

În aceeași seară, Poliția a anunțat că unele grupuri de persoane ar intenționa să organizeze dezordini și destabilizări în capitală, în cadrul unui protest anunțat pentru 29 septembrie. Totuși, oamenii legii nu au precizat dacă acțiunea ar avea legătură cu protestele anunțate de președintele PSRM.

Mai multor cetățeni li s-ar promite bani pentru a participa astăzi la un protest anunțat în capitală
Poliția R. Moldova a anunțat cu puțin timp în urmă că mai multor cetățeni li s-ar promite bani pentru a participa astăzi la un protest anunțat în capitală. Tentativa de organizare a manifestanților plătiți ar veni în contextul în care oamenii se abțin să iasă în stradă. Oamenii legii atenționează