luni, 31 august, 2026
  • USD
  • EUR
Aproape 22.000 de lei, zilnic, pentru pregătirea copiilor de școală: 8.000 de elevi vor primi ajutor de la Primărie
Sursa foto: Jurnal TV

Aproape 22.000 de lei, zilnic, pentru pregătirea copiilor de școală: 8.000 de elevi vor primi ajutor de la Primărie

Aproximativ 8.000 de copii din municipiul Chișinău vor primi câte 700 de lei pentru pregătirea de noul an școlar. În total, sprijinul financiar acordat familiilor ajunge la circa 5,6 milioane de lei, iar banii sunt destinați cumpărării rechizitelor, ghiozdanelor și altor lucruri necesare elevilor.

Primarul general Ion Ceban a anunțat, la ședința din 31 august, că programul este destinat în special familiilor cu necesități financiare mai mari și este aplicat de municipalitate de mai mulți ani.

„Primăria Chișinău, și în acest an, la fel ca în anii precedenți, va oferi pentru circa 8.000 de copii câte 700 de lei pentru începutul anului școlar. Cu siguranță, poate nu este mult, dar ne străduim ca în fiecare an să venim cu acest sprijin pentru copii și familiile care au foarte mari necesități”, a declarat Ceban.

Edilul a precizat că măsura face parte din programele sociale permanente ale municipalității, numărul cărora, potrivit lui, depășește 120.

Înainte de revenirea elevilor la ore, Ceban a venit și cu un mesaj pentru angajații transportului public. Elevii claselor primare beneficiază de abonamente gratuite, iar primarul a cerut să nu existe situații în care copiii sunt bruscați sau coborâți din troleibuze și autobuze dacă nu pot prezenta abonamentul ori carnetul de elev.

„În cazul unor neînțelegeri, rugăm să fie informată instituția pentru a se lua măsurile necesare și vă asigur că aceste măsuri vor fi luate”, a declarat primarul.

Între timp, pregătirile din școli și grădinițe sunt aproape de final. În această vară au fost planificate intervenții în 146 de instituții de învățământ: 51 de grădinițe, 86 de școli și șapte instituții extrașcolare. Pentru acestea a fost alocat un buget de peste 146 de milioane de lei.

Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, spune că aproximativ 85% dintre lucrări au fost deja executate. Au rămas în desfășurare în special proiectele mai complexe, care nu pot fi încheiate într-o perioadă scurtă.

„N-au fost finalizate doar lucrările complexe, vorbim despre acoperișuri care sunt reparate capital sau blocuri alimentare, unde este necesară o intervenție de mai lungă durată”, a explicat Pavaloi.

Lucrări au avut loc și în exteriorul instituțiilor. Au fost refăcute marcajele la trecerile de pietoni, reparate porțiuni de drum și căile de acces spre școli și grădinițe, iar arborii uscați care prezentau pericol au fost înlăturați.

În pofida lucrărilor care mai continuă în unele instituții, responsabilii municipali dau asigurări că școlile și grădinițele sunt pregătite pentru noul an de studii.

„Suntem pregătiți pentru începerea noului an școlar și cu mare drag așteptăm toată lumea la 1 septembrie”, a declarat Andrei Pavaloi.

În majoritatea școlilor din Capitală, festivitățile de 1 septembrie vor începe la ora 08:30.