marți, 27 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
Apă tot mai puțină în Nistru și păduri pentru viitor: problemele de mediu ale R. Moldova, discutate la ONU
Sursa foto: Ministerul Mediului

Apă tot mai puțină în Nistru și păduri pentru viitor: problemele de mediu ale R. Moldova, discutate la ONU

Republica Moldova și-a propus să extindă ariile naturale protejate până la 10% din teritoriul țării și să restaureze zone umede și terenuri degradate în 15 raioane. Obiectivele au fost prezentate de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la Conferința ONU privind Diversitatea Biologică (COP17), organizată în Armenia.

Ministrul a vorbit despre noul Program privind biodiversitatea și despre continuarea Programului Național de Împădurire. Totodată, lucrările de restaurare a zonelor umede și a terenurilor degradate sunt prevăzute în cadrul proiectului RE-MAP.

În discursul său, Gheorghe Hajder a adus în atenția participanților și situația de pe Nistru. Potrivit acestuia, în doar câteva luni, râul s-a confruntat cu două crize majore - poluarea cu produse petroliere și scăderea nivelului apei. Acestea au pus în pericol ecosistemele și au arătat cât de importantă este protejarea resurselor naturale pentru siguranța oamenilor.

„Natura poate supraviețui fără noi, dar noi nu putem supraviețui fără natură. Trebuie să trecem de la promisiuni la acțiuni și să punem în aplicare obiectivele pe care ni le-am asumat”, a declarat ministrul.

Hajder a subliniat că realizarea obiectivelor de mediu necesită investiții și implicarea comunităților locale, a mediului de afaceri și a partenerilor internaționali.

„Mediul nu are frontiere. Pentru a schimba lucrurile și a anticipa problemele viitoare, trebuie să acționăm împreună, toate țările, începând de astăzi. Avem nevoie de investiții, de comunități implicate și de parteneri care să susțină aceste eforturi”, a spus el.

COP17 reunește reprezentanți ai statelor participante la Convenția ONU privind Diversitatea Biologică. Aceștia discută despre progresele înregistrate în protejarea naturii și despre obiectivele stabilite pentru anul 2030, inclusiv conservarea a 30% din suprafețele terestre și acvatice și restaurarea a cel puțin 30% din ecosistemele degradate.