Alegerile locale noi și parțiale, turul II: CEC va tipări peste 4.259 buletine de vot

Alegerile locale noi și parțiale, turul II: CEC va tipări peste 4.259 buletine de vot
Sursa foto: a.cec.md.

Duminică, 2 iunie, locuitorii din comuna Tîrnova, raionul Dondușeni și orașul Bucovăț, raionul Strășeni sunt așteptați la urnele de vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi și parțiale.

Astfel, pentru turul doi al alegerilor locale noi, care se va desfășura în această duminică, 2 iunie, CEC va tipări peste 4.259 buletine de vot. Dintre acestea, 3.216 de buletine de vot vor fi în limba română și 1.043 - în limba rusă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Lățimea unui buletin de vot este de 14 cm și lungimea 12,75 cm. Costul unui buletin este de 2,04 lei, iar valoarea totală a tirajului buletinelor de vot este de 8 688,36 lei.

Pe 19 mai, în nouă localități din țară au avut loc alegeri locale noi și parțiale. Peste 10.700 de cetățeni au fost așteptați la urnele de vot.