Al zecelea titlu mondial pentru Daniel Procopciuc. Luptătorii moldoveni, pe podium la New Delhi
Daniel Procopciuc a cucerit al zecelea titlu de campion mondial din carieră, după ce s-a impus în proba de braț stâng, la categoria de până la 75 kg, la Campionatul Mondial de Armwrestling de la New Delhi, India. Sportivul a completat această performanță cu o medalie de argint la brațul drept.
Delegația Republicii Moldova a obținut medalii atât în competiția seniorilor, cât și la juniori, tineret și para-armwrestling.
La seniori, pe podium a urcat și Mihaela Lazari. Sportiva a devenit vicecampioană mondială la categoria de până la 65 kg, în proba de braț stâng.
Juniorii și tinerii din lotul moldovean au încheiat competiția cu 11 medalii: două de aur, cinci de argint și patru de bronz.
Stanislav Tabarcea a câștigat titlul mondial la categoria de până la 80 kg, la brațul stâng. Tot în proba de braț stâng, Irina Moisova a cucerit aurul la categoria de până la 55 kg.




Dumitru Bulat a reușit să ajungă pe podium la ambele brațe, obținând două medalii de argint la categoria de până la 90 kg. Vicecampioni mondiali au devenit și Mihail Ostaci, la categoria de până la 55 kg, Maria-Elieana Tomis, la categoria de până la 70 kg, și Kirill Gojan, la categoria de până la 65 kg. Toți trei au câștigat argintul în proba de braț stâng.
Alina Borta a adus două medalii de bronz, la ambele brațe, în competiția sub-junioarelor de până la 60 kg. Alte două clasări pe treapta a treia a podiumului le-au aparținut lui Mihail Ostaci, la categoria de până la 55 kg, și lui Matei Sărăcuța, la categoria de până la 70 kg, ambii la brațul drept.
În competiția de para-armwrestling, sportivii moldoveni au obținut opt medalii: una de aur, patru de argint și trei de bronz.
Vladimir Butucea a devenit campion mondial la categoria de până la 90 kg, în proba de braț stâng. Alina Malcoci a câștigat două medalii de argint la categoria de peste 70 kg, câte una la fiecare braț.
Gheorghe Spînu a cucerit argintul la categoria de până la 70 kg, la brațul stâng. Nicolai Țicaliuc a încheiat competiția cu două medalii la categoria de până la 65 kg: argint la brațul stâng și bronz la brațul drept.
Palmaresul a fost completat de Ion Cernei, medaliat cu bronz la categoria de până la 80 kg, și Iaroslav Buchili, care a obținut același rezultat la categoria de peste 85 kg. Ambii au concurat în proba de braț stâng.