
Activitatea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” - temporar limitată
Curtea de Apel Centru a dispus astăzi limitarea temporară a activității a patru partide politice afiliate lui Ilan Șor, anunță Ministerul Justiției. Formațiunile vizate sunt „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”. Măsura este una provizorie și va rămâne în vigoare până când instanța se va pronunța definitiv asupra cererii depuse săptămâna trecută de Ministerul Justiției.
Pe 11 august, Ministerul Justiției a depus la Curtea de Apel Centru o cerere de chemare în judecată împotriva celor patru partide. Instituția a solicitat constatarea formațiunilor ca fiind succesoare ale Partidului Politic „Șor” și dizolvarea lor.
Acțiunea Ministerului Justiției a venit în urma unei sesizări primite pe 21 iulie de la Comisia Electorală Centrală (CEC). Până la aceasta au existat și alte sesizări similare. De exemplu, la începutul lunii februarie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a expediat Ministerului Justiției o sesizare în care solicita dizolvarea partidului „Șansă”, iar la scurt timp a cerut limitarea activității partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”.

Potrivit CEC și Serviciului de Informații și Securitate, la 6 iulie 2025, liderii celor patru partide au participat la Moscova la un congres coordonat de Ilan Șor, unde a fost anunțată crearea blocului electoral „Victorie – Победа” și planurile de participare la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Raportul CEC din octombrie 2024 a evidențiat acțiuni comune, camuflate, menite să influențeze scrutinul, coordonate de fostul lider al partidului interzis.
Cele patru formațiuni ar fi preluat structurile, resursele și oamenii Partidului „Șor” imediat după declararea acestuia neconstituțional, asigurând transferul infrastructurii politice. Conform Legii privind partidele politice, este interzisă continuarea activității unui partid declarat neconstituțional prin crearea de noi entități.
Totodată, după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional, mai multe formațiuni asociate fugarului Ilan Șor – între care „Șansă”, „Victorie”, „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” și „Renaștere” – au încercat să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie, atât prin Blocul Electoral „Victoria”, cât și individual.


Amintim că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a hotărât că Partidul Politic „Șor”, condus de Ilan Șor, este neconstituțional. Potrivit Legii privind partidele politice, este interzisă crearea sau utilizarea unui partid politic pentru a continua activitatea unui partid declarat neconstituțional.