Acoperiș nou la oficiul medical din Burlăceni, locul unde un medic de familie deservește peste două mii de locuitori
Oficiul Medicilor de Familie din Burlăceni, raionul Cahul, unde un medic și patru asistente medicale oferă asistență primară pentru peste două mii de locuitori, are acoperișul renovat capital. Investiția depășește 330 de mii de lei și a fost realizată cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) și al Consiliului raional Cahul.
Pentru efectuarea lucrărilor, CNAM a alocat peste 270 de mii de lei din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Alte 60 de mii de lei au fost asigurate de Consiliul raional Cahul.
Reparația a inclus renovarea structurii din lemn a acoperișului și montarea unei învelitori din țiglă metalică. Potrivit CNAM, reprezentanții instituției au verificat lucrările în cadrul unei vizite de monitorizare și au constatat că acestea au fost executate în termen și în conformitate cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini.

Oficiul se află în subordinea Centrului de Sănătate Găvănoasa și asigură servicii de asistență medicală primară pentru locuitorii comunei Burlăceni. Echipa este formată dintr-un medic de familie și patru asistente medicale.
Renovarea acoperișului face parte din cele peste 100 de proiecte investiționale finanțate în acest an din fondul CNAM destinat dezvoltării și modernizării instituțiilor medicale publice.