Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi limitat, marți. Care este motivul

Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi limitat, marți. Care este motivul
Colaj Ziar.md

Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi limitat marți, 24 decembrie 2024, în contextul ceremoniei de învestire în funcție a președintelui ales, Maia Sandu, informează Primăria municipiului Chișinău, într-un comunicat. Șoferii sunt îndemnaţi de autorități să se conformeze cerințelor agenților de circulație și să manifeste răbdare.

Potrivit autorităților capitalei, măsura a fost luată de poliție, în contextul ceremoniei de învestire în funcție a președintelui țării Maiei Sandu. Prin urmare, marți, între orele 08:00-14:00, se declară închis temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din municipiu, în perimetrul următoarelor străzi:

  • Piața Marii Adunări Naționale
  • Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”
  • bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Serghei Lazo – str. Alexandr Pușkin
  • str. 31 August 1989, în perimetrul str. Sfatul Țării – str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni
  • str. Nicolae Iorga, în perimetrul str. 31 August 1989 – str. București
  • str. București, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni - str. Sfatul Țării
  • str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei – str. București
  • str. Maria Cebotari, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei – str. Alexei Șciusev
  • str. Sfatul Țării, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei– str. Alexei Șciusev.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Excepție de la restricțiile indicate mai sus sunt manifestările social-culturale, menționate în declarațiile prealabile, depuse la Primăria Municipiului Chișinău în perioada vizată”, explică municipalitatea.

În acest comtext, șoferii sunt îndemnaţi de autorități să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Menționăm că ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de președinte va avea loc în aceeași zi ca acum patru ani - pe 24 decembrie. Evenimentul se va desfășura la Palatul Republicii, unde sunt așteptate în jur de 500 de persoane.