A început construcția liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Când va fi finalizat proiectul
Președinta Maia Sandu anunță că vineri, 29 martie, a început construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești - Chișinău, care unește sistemul energetic al R. Moldova cu cel al României. Potrivit șefei statului, acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace.
Linia electrică, construcția căreia începe din Congaz, va traversa 8 raioane, pe o distanță de 158 de km, și va fi finalizată în 2025.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
De asemenea, se lucrează la următoarele trei linii de interconectare cu România și Ucraina: Bălți-Suceava, Strășeni-Gutinaș și Vulcănești - Arciz, din regiunea Odesa.
Potrivit Ministerului Energiei, contractorul a primit accesul în teren pentru demararea lucrărilor, iar din data de 8 aprilie curent vor începe săpăturile de fundație în primele 3 localități din sudul țării, satele Congaz, Congazcicul de sus, Dezghingea.
Construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din R. Moldova. Valoarea proiectului, finanțat de Banca Mondială, este de 61 milioane de euro.