A fost lansată platforma lucrezlegal.md. Orice persoană poate raporta încălcările de la locul de muncă

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) lansează platformă lucrezlegal.md pentru raportarea încălcărilor privind munca nedeclarată. Prin intermediul acesteia, orice persoană care muncește pe teritoriul R. Moldova poate depune gratuit o petiție prin care să semnaleze încălcările cu care se confruntă în câmpul muncii.
Potrivit Ministerului Muncii, aproximativ 1 din 4 angajați din țară muncesc ilegal, fără un contract de muncă și fără a beneficia de salariu oficial, primind, în schimb, bani „în plic”.
„Această practică pune în pericol securitatea economică și socială a angajaților, iar lipsa protecției sociale și a asigurării medicale supune persoanele vulnerabile unor riscuri mari”, susține ministrul Muncii, Alexei Buzu.
Toate persoanele care lucrează fără un contract de muncă și se ciocnesc de refuzul angajatorului de a le oferi un acord individual în acest sens au dreptul de a depune o petiție la Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM). Sesizările pot fi făcute de orice persoană care locuiește și muncește pe teritoriul R. Moldova, inclusiv cetățenii străini și apatrizii.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În plus, dacă o persoană nu este direct vizată, dar cunoaște despre o situație de muncă ilegală în care se află altcineva, poate depune o petiție pentru a solicita Inspectoratului de Stat al Muncii să efectueze verificări. Persoanele care depun o petiție beneficiază de confidențialitate garantată de lege pe toată durata procesului.
De la începutul anului 2024, ISM a efectuat controale la 2.299 companii, dintre care la 741 companii (32,2%) au fost depistate persoane care lucrau fără un contract de muncă legal. Au fost verificate 20.119 persoane care lucrau în aceste companii și s-a depistat că 3.088, adică 15,3%, activau fără angajare legală. Dintre aceste persoane au fost deja legalizate 2.496 (80,8%), celelalte persoane vizate urmând a fi legalizate în perioada de prescripție.
Menționăm că la sfârșitul anului 2022 autoritățile au inițiat o reformă structurală complexă de combatere a muncii nedeclarate și subdeclarate prin modernizarea și creșterea eficienței ISM. Reforma Inspectoratului de Stat a Muncii face parte, de asemenea, din eforturile de reducere a economiei informale prevăzute în Programul Național de Ocupare a Forței de Muncă pentru anii 2022-2026. Mai exact, obiectivul specific numărul 2 al programului vizează reducerea ocupării informale de la 22,9% în 2021 la 19% (cu 3,9%) în 2026.