UPDATE/ 80 de familii vor beneficia de locuințe gratuite oferite participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl
UPDATE (17 aprilie 2024) Cabinetul de miniștri a votat miercuri un proiect pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. 80 de locuințe total finisate și dotate cu minimul necesar urmează a fi transmise, cu titlu gratuit, din proprietatea statului în proprietatea privată a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl.
Locuințele se acordă în baza cererilor depuse de către participanții la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl la Comisia special formată de transmitere a locuințelor. Locuințele vor fi oferite celor care nu au deținut în trecut o locuință în perioada anilor respectivi în proprietate/proprietate comună în devălmășie, atât în R. Moldova cât și peste hotare, o locuință/un teren pentru construcții sau o casă construită în întovărășirile pomicole.
ȘTIRE INIȚIALĂ (26 septembrie 2023) Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala atomo-electrică (C.A.E.) Cernobîl, vor primi, cu titlu gratuit, locuințele într-un bloc locativ din municipiul Chișinău. Proiectul a fost aprobat în cadrul ședinței guvernului de marți, 26 septembrie, și urmează a fi transmis spre examinare Parlamentului.
Potrivit ministerului Muncii și Protecției Sociale, apartamentelor vor fi oferite cetățenilor care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și nu au beneficiat, până în prezent, de susţinerea statului la procurarea sau construcţia unei locuinţe.
„Cele 80 de locuințe vor fi repartizate de către o Comisie formată din reprezentanții mai multor instituții și autorități publice, precum și ai asociațiilor obștești. Blocul locativ este situat în municipiul Chișinău, pe strada Alba Iulia”, se menționează într-un comunicat al ministerului Muncii.
Conform sursei citate, lucrările de proiectare și construcție a bunului imobil au început în anul 2006 și au costat circa 67 milioane de lei. Mijloacele financiare au fost alocate pe parcursul mai multor ani din bugetul de stat.
Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl beneficiază de mai multe măsuri de protecție socială și înlesniri din partea statului, între care:
– alocații lunare de stat,
– ajutor material anual pentru însănătoșire,
– ajutor material în ajunul zilei de 26 aprilie,
– bilete de tratament în instituţiile balneosanatoriale,
– înlesniri la calcularea pensiei pentru limită de vârstă.
În acest an, potrivit Agenției Naționale Asistență Socială, cu ocazia Zilei comemorării victimelor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl, 2.151 de cetățeni au beneficiat de un ajutor unic de o mie de lei.
Potrivit celor mai recente date furnizate de Uniunea Cernobîl din Moldova în 2020 din cele 3.550 de persoane care au luat parte la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl au rămas în viață 2.003.