351 de persoane afectate de războiul de pe Nistru au primit un ajutor material în mărime de o mie de lei

351 de persoane afectate de războiul de pe Nistru au primit un ajutor material în mărime de o mie de lei
Marșul Memoriei, 2 martie 2025. Sursa foto: Maia Sandu / Facebook

Peste 300 de persoane care au avut de suferit pe urma războiului de pe Nistru au primit un ajutor material unic, în mărime de o mie de lei. Mai exact, este vorba despre 351 de persoane cu dizabilități, precum și membrii familiilor combatanților căzuți la datorie: soți și unul dintre părinți.

Sâmbătă, 1 martie, Casa Națională de Asigurări Sociale a anunțat că banii au fost transferați pe cardul social al beneficiarilor, în contul în care primesc pensia, alocația, indemnizația sau altă prestație socială.

Persoanele care nu dețin un card social, pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară. Ajutorul financiar unic se acordă anual, în contextul Zilei Memoriei și Recunoștinței.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Conform datelor oficiale, în conflictul armat de pe Nistru au participat aproximativ 30 de mii de persoane: militari, polițiști și voluntari. 321 de cetățeni au decedat, iar alți circa o mie au fost răniți.

Începând cu 1 ianuarie 2025, veteranii războiului de pe Nistru și alte categorii de participanți la acțiuni militare beneficiază de o alocație lunară de 1.610 lei, iar persoanele cu dizabilități de pe urma războiului ridică lunar 2.254 lei. În prezent, peste 27 de mii de cetățeni primesc acest suport.