Vasile Tofan și-a depus declarația de avere. Ce venituri și active a acumulat înainte de a deveni premier
Prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus declarația de avere și interese personale la intrarea în funcție. Documentul include veniturile obținute în 2025, precum și bunurile, economiile și investițiile acumulate înainte de numirea sa în funcția de șef al Guvernului.
Potrivit declarației, în 2025, Tofan a obținut 300 de mii de dolari salariu și 217 680 de dolari bonus de performanță de la compania de investiții Horizon Capital. De asemenea, a primit 768 768 de lei pentru activitatea în Consiliul de administrație al Maib.
Premierul a declarat și 85 800 de dolari din chirii, pentru proprietăți deținute în Kiev. Separat sunt indicate venituri din investiții, dobânzi și dividende.
Averea acumulată înainte de intrarea în politică
Potrivit informațiilor prezentate de purtătorul de cuvânt al premierului, Dumitru Ciorici, Vasile Tofan nu a activat anterior în sectorul public. Cariera sa s-a desfășurat în consultanță, antreprenoriat, management și investiții, inclusiv în Statele Unite, Olanda și Ucraina.
Printre principalele surse ale averii sale sunt menționate activitatea la Horizon Capital și compania americană Ovia Health, fondată de Tofan împreună cu soția sa și alți cofondatori.
„Ovia a devenit una dintre platformele importante de sănătate digitală pentru femei și familii din Statele Unite, fiind utilizată de milioane de persoane. În 2021, compania a fost achiziționată de Labcorp, unul dintre liderii globali în servicii de laborator și sănătate. La momentul achiziției, Labcorp preciza că Ovia sprijinise peste 15 milioane de familii”, precizează Dumitru Ciorici.
În Republica Moldova, Tofan a fost implicat, potrivit comunicatului, în investiții în Glass Container, Purcari Wineries și maib.
Milioane de dolari în conturi și investiții
Declarația indică aproximativ 3,3 milioane de dolari în conturi curente și de economii, precum și un portofoliu de acțiuni în valoare de circa 17,4 milioane de lei românești, tranzacționate la Bursa de Valori București.
De asemenea, premierul declară aproximativ 2,1 milioane de dolari într-un portofoliu global de investiții administrat prin platforma Interactive Brokers.
În declarație mai apar participații în fonduri de investiții, conturi și alte plasamente financiare, precum și proprietăți imobiliare în Republica Moldova și Ucraina. Sunt indicate și automobile aflate în proprietatea sau folosința familiei.
Potrivit comunicatului transmis de echipa premierului, aceste active au fost acumulate înainte de intrarea lui Vasile Tofan în serviciul public.
„Prim-ministrul va respecta pe durata mandatului toate obligațiile privind declararea averii și a intereselor personale și gestionarea eventualelor conflicte de interese”, a precizat Dumitru Ciorici.
Amintim că Vasile Tofan împreună cu echipa guvernamentală au primit votul de încredere al deputaților pe 21 iulie, curent. O zi mai târziu, au depus jurământul în fața președintei Maia Sandu.

