Tofan anunță licențierea importurilor de cereale: Riscăm să importăm mai multă făină, carne, lapte și ulei
Guvernul se pregătește să reintroducă licențierea importurilor de cereale, într-o încercare de a proteja producătorii moldoveni de presiunea asupra prețurilor. Măsura ar urma să fie temporară, până la 31 octombrie. Premierul Vasile Tofan recunoaște însă că decizia vine cu un risc: cerealele s-ar putea scumpi pentru morărit, panificație, zootehnie și industria uleiurilor, iar unele produse fabricate în Republica Moldova ar putea deveni mai puțin competitive.
„Sunt decizii care se iau ușor. Și sunt decizii în cazul cărora orice variantă implică anumite costuri. Licențierea importurilor de cereale este una dintre ele”, a declarat premierul.
Potrivit lui Tofan, la următoarea ședință a Guvernului va fi propusă introducerea regimului de licențiere, iar Executivul urmează să stabilească mecanismul concret prin care acesta va fi aplicat.
Premierul spune că, în mod normal, statul ar trebui să intervină cât mai puțin pe piață. În actualele condiții însă, licențierea este văzută drept o modalitate de a-i proteja pe producătorii și exportatorii moldoveni de cereale.
„Atunci când introducem licențierea, încercăm să protejăm producătorii și exportatorii moldoveni de cereale. Dar această protecție are și un cost: poate face materia primă mai scumpă pentru sectoarele morăritului, panificației și zootehniei, precum și pentru industria uleiurilor”, a explicat Vasile Tofan.
Problema este că o măsură luată pentru susținerea agricultorilor poate avea efecte asupra altor sectoare care folosesc cerealele drept materie primă. Dacă acestea își pierd competitivitatea, Republica Moldova riscă să cumpere din exterior mai multe produse procesate, în loc să le producă în țară.
„Dacă aceste sectoare își pierd competitivitatea, riscăm să ajungem să importăm mai multă făină, carne, lapte sau ulei - produse cu o valoare adăugată mai mare, în loc să le producem aici, în Republica Moldova”, a avertizat premierul.
Tofan a descris situația drept o decizie de tip „50/50”, în care Guvernul trebuie să pună în balanță interesele fermierilor și cele ale industriilor care depind de cereale.
„Cele mai dificile sunt cele de tip 50/50, când trebuie să cântărești interese legitime, dar diferite, și să alegi soluția care implică cele mai mici riscuri pentru economie în ansamblu. Aceasta este una dintre ele”, a declarat șeful Executivului.
În același timp, premierul spune că există și motive de optimism pentru agricultori. Primele informații despre recolta din acest an indică rezultate bune, iar în cazul rapiței au fost înregistrate randamente bune în mai multe regiuni. Prețurile sunt, de asemenea, mai mari decât anul trecut.
Și situația de pe piața europeană ar putea lucra în avantajul producătorilor moldoveni. Potrivit datelor invocate de Tofan, perspectivele pentru unele culturi s-au deteriorat în Europa, în special în cazul porumbului. Recolta este estimată în prezent la un nivel cu aproape 20% sub media ultimilor cinci ani. O ofertă europeană mai mică ar putea susține prețurile cerealelor în regiune.
Premierul spune însă că aceste perspective nu elimină problemele cu care se confruntă agricultorii moldoveni.
„Agricultura funcționează cu marje mici, riscuri mari și într-o piață regională afectată de război și de perturbări logistice. Într-un asemenea context, chiar și riscul unei presiuni suplimentare asupra prețurilor trebuie tratat cu seriozitate”, a menționat Tofan.
Regimul de licențiere ar urma să fie aplicat până la 31 octombrie. Un mecanism similar a funcționat în perioada 2024-2025, iar autoritățile susțin că acesta a avut efecte benefice pentru producătorii autohtoni de cereale.
Pe termen lung, premierul spune că agricultura nu poate fi protejată doar prin intervenții asupra importurilor. Printre priorități se numără reducerea costurilor logistice, îmbunătățirea accesului la piețe, dezvoltarea capacităților de depozitare și procesare, facilitarea accesului la finanțare și creșterea competitivității agriculturii.
Regimul de licențiere a importurilor de grâu, porumb și semințe de floarea-soarelui a fost aplicat până la 31 decembrie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2026, după expirarea măsurii, importurile au revenit la regimul obișnuit.
Mecanismul fusese introdus pentru a limita impactul importurilor asupra pieței interne și pentru a proteja producătorii autohtoni într-o perioadă marcată de dezechilibre pe piața regională a cerealelor.