Zi de luni cu temperaturi în scădere și ploi în toată țara. Mercurul din termometre nu va urca mai sus de +20°C
Prima zi din noua săptămână aduce temperaturi în scădere și ploi în toată țara. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM), astăzi, 12 octombrie, maximele vor oscila între +15 și +20°C, iar vântul va sufla din nord-est, cu viteze cuprinse între 18 și 27 kilometri pe oră.
În nordul R. Moldova, mercurul din termometre va urca până la +15..+17°C. În raioanele Edineț, Briceni, Ocnița, Dondușeni, Soroca, Drochia, Florești și Rîșcani sunt așteptate averse de ploaie, iar în restul regiunii - ploi slabe.
În centrul țării, meteorologii prognozează ploi slabe și maximele între +17 și +19°C.
Ploi slabe vor cădea și în sudul țării. Aici, temperaturile maxime vor ajunge până la +19..+20°C.
Până pe 16 octombrie, mai multe râuri din țară sunt sub cod galben, portocaliu și roșu de scurgere redusa a apei.