VIDEO/ Zece persoane au fost arestate pentru omorul tânărului dispărut la Fălești. Ce arată date din anchetă
Autorul și alți nouă complici, cu vârste cuprinse între 21 și 38 ani, au fost reținuți, ulterior plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru omorul tânărului de 21 de ani dispărut la Fălești în septembrie. Conform anchetatorilor, învinuiții au atras victima, propunându-i să ia parte în diverse scheme infracționale cu scop de a obține bani. În timpul unui conflict apărut între ei, tânărul a fost omorât. Oamenii legii fac în continuare investigații.
Tânărul de 21 de ani din municipiul Bălți a fost dat dispărut în luna septembrie de către rude. El plecase de acasă în noaptea de 21 septembrie, aproape de miezul nopții, spre raionul Fălești. În momentul în care părinții nu l-au mai putut contacta, aceștia au alertat autoritățile. În scurt timp, polițiștii au început căutările. La mai bine de la o lună distanță, acesta a fost găsit mort.
Oamenii legii au stabilit că cei zece învinuiții au atras victima, propunându-i să ia parte în diverse scheme infracționale cu scop de a obține bani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„În cadrul unei întâlniri în extravilanul satului Năvîrneț din raionul Fălești, discuțiile cu victima au generat într-un conflict, iar tânărul a fost omorât. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspecții au ascuns cadavrul într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Călinești”, a transmis, marți, Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat de presă.
Ofițerii de investigație și cei ai Direcției patrulare ”Nord” a Inspectoratul național de securitate publică (INSP), cu suportul mascaților din Brigada de Poliție cu Destinație Special ”Fulger” au reținut pentru 72 de ore 10 suspecți cu vârstele cuprinse între 21 și 38 ani. Ulterior, aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 11 din Bălți.
Investigațiile în acest caz continuă.