Târguri în toate sectoarele Capitalei: unde găsești în acest weekend produse direct de la producătorii locali
Chișinăul se transformă în acest weekend într-o adevărată piață a producătorilor locali. În mai multe sectoare ale capitalei sunt organizate târguri unde vizitatorii pot cumpăra fructe și legume de sezon, miere, material săditor, dar și alte produse alimentare și nealimentare fabricate în Republica Moldova.
La Botanica, aleea principală din Parcul „Valea Trandafirilor” găzduiește târgul „Toamna savuroasă”. Un alt punct de vânzare este amenajat la intersecția bulevardelor Dacia și Traian, unde se desfășoară „Târgul cu tradiții”.
Producătorii locali sunt prezenți și în centrul orașului. În apropierea clădirii „Kentford”, de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 202, este organizat târgul „EcoLocal”, cu o varietate de produse alimentare și nealimentare autohtone.
Tot în centrul capitalei, Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” găzduiește un târg dedicat mierii și produselor apicole.
Cei care caută fructe și legume de sezon pot merge și pe strada Mitropolit Varlaam, pe segmentul dintre străzile Armenească și Tighina. Acolo se desfășoară iarmarocul „Toamna Fermierului”, unde, pe lângă produse agricole, este comercializat și material săditor și semincer.
O ofertă similară se găsește la piața mixtă de pe strada Cărbunari 9, unde este organizat iarmarocul „Hambarul Gospodarului”.
Târguri sunt organizate și în sectorul Rîșcani. Produse autohtone pot fi găsite pe bd. Moscova 21, în apropiere de strada Matei Basarab, precum și în Scuarul „Mezon”, unde se desfășoară „Mami & Co Fair”.
Prin organizarea acestor târguri, autoritățile își propun să ofere producătorilor locali spații de comercializare, iar locuitorilor și vizitatorilor capitalei posibilitatea de a cumpăra direct produse autohtone și agricole de sezon.