luni, 29 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Voluntariat de la 14 ani, reglementat printr-o lege nouă în R. Moldova, aliniată la standardele UE
Foto simbol

Voluntariat de la 14 ani, reglementat printr-o lege nouă în R. Moldova, aliniată la standardele UE

Activitatea de voluntariat în Republica Moldova va fi reglementată printr-o lege nouă, armonizată cu legislația Uniunii Europene. Documentul a fost votat în lectura a doua de Parlament. Una dintre principalele prevederi ale noii legi este faptul că tinerii vor putea face voluntariat începând cu vârsta de 14 ani, în cadrul programelor de voluntariat certificate. Pentru minorii sub 16 ani, va fi necesar acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali.

Noua lege urmărește să crească nivelul de implicare civică a cetățenilor și să creeze un cadru clar pentru dezvoltarea culturii voluntariatului. Documentul stabilește principiile de organizare a voluntariatului, precum participarea benevolă, incluziunea, egalitatea de șanse, respectarea demnității și a drepturilor beneficiarilor.

Sunt reglementate mai multe forme de voluntariat, precum cel formal, informal, corporativ și internațional, precum și drepturile și obligațiile voluntarilor și ale entităților gazdă.

Pentru activitățile care presupun lucrul cu copii, persoane cu dizabilități, vârstnici, persoane bolnave sau victime ale infracțiunilor, voluntarii vor fi obligați să prezinte cazierul judiciar. Această cerință se va aplica inclusiv voluntarilor străini, care vor trebui să prezinte cazierul din țara de reședință.

Legea introduce și recunoașterea oficială a competențelor dobândite prin voluntariat. Abilitățile acumulate vor fi consemnate într-un certificat de voluntariat, eliberat doar pentru programe certificate de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret. Certificatele vor putea fi emise și în format electronic și vor conține informații despre domeniul activității, perioada, numărul de ore și competențele dobândite.

De asemenea, va fi creată o comisie intersectorială în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, responsabilă de coordonarea politicilor publice în domeniul voluntariatului.

Totodată, legea prevede instituționalizarea Zilei Internaționale a Voluntariatului, marcată anual la 5 decembrie, când autoritățile vor organiza evenimente dedicate recunoașterii contribuției voluntarilor.

Noua lege își propune să transforme voluntariatul într-o experiență mai sigură, mai bine organizată și mai valoroasă pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și adulților.