Voiau să ajungă ilegal în România. Trei cetățeni din Ucraina, reținuți în apropierea râului Prut
Trei cetățeni din Ucraina au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi încercat să ajungă ilegal în România, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Aceștia au fost prinși în seara zilei de 9 mai, în apropierea râului Prut.
Polițiștii de Frontieră din cadrul Sectorului Frăsinești au observat cele trei persoane, care au intrat în fâșia forestieră din imediata apropiere de malul râului Prut. Astfel, s-a fost stabilit că cetățenii ucraineni traversau ilegal frontiera de stat.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Cei trei cetățeni, cu vârstele cuprinse între 23 și 40 de ani, aveau o barcă gonflabilă, o pompă de aer și două vâsle.
În prezent, autoritățile cercetează cazul. De la începutul anului, zeci de cetățeni din Ucraina au fost prinși la frontiera moldo-ucraineană.