Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată că țara sa confruntă cu deficit de combustibil
Rusia recunoaște că mai multe regiuni se confruntă din nou cu probleme de aprovizionare cu benzină, după ce Ucraina și-a intensificat atacurile asupra rafinăriilor de petrol. Autoritățile de la Moscova spun că situația este tensionată și că încearcă să suplimenteze livrările de combustibil.
Una dintre cele mai importante rafinării din orașul Orsk, aflat la aproximativ 1.300 de kilometri de linia frontului, a fost oprită după un atac produs în această săptămână. Autoritățile locale estimează că lucrările de reparație ar putea dura câteva luni, scrie Euronews.
Probleme sunt raportate și în regiunea Krasnodar, de la Marea Neagră. Guvernatorul regiunii, Veniamin Kondratiev, a declarat că unele companii petroliere au redus cantitatea de combustibil livrată stațiilor și au scurtat programul de funcționare al acestora.
„Situația privind aprovizionarea cu benzină la stațiile de alimentare s-a complicat”, a declarat Kondratiev.
Situația îi afectează atât pe localnici, cât și pe turiști, mai ales în perioada sezonului estival. Guvernatorul a cerut autorităților să trimită mai mult combustibil în regiune.
Potrivit autorităților ruse, în ultimele luni, aproape toate regiunile țării au trecut, la un moment dat, prin probleme de aprovizionare cu carburanți. În unele zone au fost introduse limite la cantitatea de benzină care poate fi cumpărată, iar în anumite cazuri a fost interzisă umplerea canistrelor.
Vicepremierul rus responsabil de sectorul energetic, Alexander Novak, a cerut monitorizarea prețurilor la carburanți și măsuri pentru creșterea livrărilor către regiunile cele mai afectate.
O recunoaștere rară
Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată în luna iunie că țara se confruntă cu un „anumit deficit” de combustibil.
În cadrul unei ședințe cu oficialii, dedicată situației de pe piața carburanților, Putin a admis că Rusia trece printr-o „perioadă dificilă”, dar a insistat că Moscova își va respecta toate obligațiile sociale.
Ulterior, Putin a declarat pentru televiziunea de stat că industria rusă de apărare va crește rapid producția sistemelor de apărare antiaeriană pentru a contracara atacurile ucrainene.
Liderul de la Kremlin a susținut că problemele nu sunt critice și a anunțat că Rusia va importa mai mult combustibil și va accelera lucrările de reparație la instalațiile petroliere pentru a elimina „deficitul temporar”, mai relatează Euronews.
Menționăm că în ultima perioadă Ucraina atacă rafinării și alte obiective energetice din Rusia, folosind drone și rachete. Kievul susține că aceste atacuri au ca scop reducerea veniturilor care ajung la armata rusă.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit atacurile asupra infrastructurii energetice rusești „sancțiuni cu rază lungă de acțiune”.

