„Vizite inopinate și procese de judecată”. Ce riscă cetățenii care am completat eronat cererile pentru compensații
Cetățenii care au completat eronat datele pentru a beneficia compensații vor fi obligați să restituie banii pe care i-au primit. Vor fi și vizite inopinate pentru a depista dacă informațiile oferite de cetățeni sunt corecte, dar și procese în instanța de judecată. Precizările au fost făcute de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
„Într-un sistem în care ai 600 sau 700 de mii de gospodării nu poți să spui că toate gospodăriile sunt vulnerabile. Care este punctul de demarcare? Noi ne bazăm pe date. Verificăm fiecare caz ce ne este semnalat. Eu tind să cred că majoritatea cazurilor când sistemul spune că gospodăria este vulnerabilă, atunci înseamnă că gospodăria este vulnerabilă. Noi ne bazăm pe date. Partea bună a acestui sistem este că deciziile de atribuire sunt bazate pe un model logic și sunt făcute de către sistem, dar nu de mine sau de un asistent social”, a declarat ministrul Muncii.
Solicitanții care au depus cereri pentru a beneficia de compensații sunt responsabili de veridicitatea informațiilor completate.
„În acest an, noi am fortificat inclusiv mecanismele de antifraudă. Toți solicitanții din sistem au declarat pe propria răspundere că toate datele pe care le-au comunicat sunt veridice. În cazul în care noi vom depista că aceste date nu sunt corecte, atunci solicitanții vor fi obligați să întoarcă compensația statului, Guvernului”, a menționat Buzu.
Întrebat cum va avea loc restituirea compensației de care au beneficiat cetățenii, nefiind eligibili, ministrul a răspuns:
„Va fi proces de judecată. În esență, această cerere este un contract, o încheiere dintre Guvern și solicitant. Noi avem noi anumite criterii de risc și după ce trecem de a doua etapă, adică prima etapă e să ne asigurăm că toți cei care au dorit s-au înscris, a doua etapă este categoria de vulnerabilitate și a treia - o să profilăm în baza unor criterii de risc, vom avea echipe tehnice și vom face vizite pentru a proba la fața locului care este situația. Dacă noi nu putem găsi mai multe informații din surse publice, noi vom face aceste vizite inopinate”, a explicat oficialul guvernamental.
Citește și: Aprobat! Cât vom plăti pentru gaze, energie termincă și electrică, în funcție de gradul de vulnerabilitate
Categoria de vulnerabilitate energetică
Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică va fi efectuată automat de către sistemul informațional, începând cu data 26 noiembrie curent, conform criteriilor aprobate de Guvern. Cetățenii vor putea vizualiza categoria atribuită în cabinetul personal, în primele zile ale lunii decembrie.
Categoria de vulnerabilitate energetică se va stabili în baza raportului exprimat în % dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea sursei de energie. Există 7 categorii de vulnerabilitate pentru sezonul rece 2023-2024: extremă, foarte ridicată, ridicată, medie, scăzută, primară și fără vulnerabilitate.
Cetățenii mai au timp să depună cererea online până pe 25 noiembrie curent, pentru a beneficia de compensații inclusiv pentru luna noiembrie. Cererea va putea fi depusă și după 25 noiembrie, însă compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.
Cererile se depun pe platforma compensatii.gov.md.