VIDEO/ Rază de speranță pentru vârstnici și nevoiași: Într-un sat din Leova a fost deschisă o spălătorie socială

VIDEO/ Rază de speranță pentru vârstnici și nevoiași: Într-un sat din Leova a fost deschisă o spălătorie socială
Sursa foto: Teleradio-Moldova

Zeci de locuitori din satul Tigheci, raionul Leova, pot beneficia gratuit de serviciile unei spălătorii sociale, deschisă cu sprijinul UE. Aici, bătrânii, familiile cu venituri mici și persoanele cu dizabilități își pot spăla și usca hainele în condiții decente, transmite Teleradio-Moldova.

Potrivit postului public, printre beneficiari se numără și Stepanida Carpenco, în vârstă de 89 de ani, care nu are copii. Cea care îi oferă o mână de ajutor este lucrătoarea socială Valentina Postica, care în fiecare săptămână îi ia rufele, le spală și i le aduce curate.

„Mi le ia când trebuie, când avem de spălat vine. Săptămâna trecută le-a luat și le-a dus. Sunt mulțumită că ne caută”, a spus bătrâna.

Vestea că în sat a fost deschisă o spălătorie publică a fost întâmpinată cu bucurie și de frații Ion Terguță și Emilia Campur, care locuiesc împreună. Femeia are 88 de ani și este țintuită la pat. De ea are grijă fratele Ion, în vârstă de 79 de ani, care anterior era nevoit să spele cu mâna.

„E prea bun acest serviciu, peste o săptămână dăm hainele. Dacă trebuie - mă duc și le iau eu, dacă sunt spălate și uscate, dacă nu - le aduce doamna”, a menționat Ion Terguță.
„La alghie căram apă, încălzeam, zoleam și le întindeam pe gard. Iarna, când era vremea mai bună - cu greu, da ce era să facem”, a explicat Emilia Campur.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Noua spălătorie socială funcționează într-un spațiu renovat, pus la dispoziție de Primărie, și este dotată cu patru mașini de spălat, o mașină de uscat și detergenți. Pe lângă serviciul de spălare, aici a fost amenajată o cameră de baie, dar și o sală de socializare, unde beneficiarii se pot întâlni și comunica.

„Deservim beneficiarii vârstnici, a căror situație familiară nu este prea bună, și familiile vulnerabile. Acești beneficiari sunt deserviți după un anumit grafic: o dată la două săptămâni revine câte un beneficiar la spălătorie, iar o dată la două săptămâni petrecem socializarea. Vin bătrânii care doresc să comunice între ei. Beneficiarii sunt mulțumiți, este un proiect bine gândit și noi suntem mulțumite că avem un post de muncă”, a spus managera spălătoriei sociale, Natalia Dimitrov.

De menționat că, pe lângă sprijinul acordat locuitorilor vulnerabili, spălătoria socială a creat și noi locuri de muncă pentru localnici. Investiția totală pentru proiect se ridică la 27.900 de euro, bani acordați de UE, cu o contribuție din partea Primăriei Tigheci de 60.000 de lei și donații comunitare de 35.000 de lei. Cheltuielile pentru apă și electricitate vor fi acoperite din bugetul local, susține primarul localității.

„Familiile defavorizate și persoanele în etate au rămas și rămas singuri și au nevoie de susținere. Ne-am pus ca scop ca să susținem aceste categorii de cetățeni și să prestăm niște servicii de calitate. Intenționăm să deschidem o garderobă și cantină socială. Avem planuri mari și sperăm că vor fi oportunități din partea Uniunii Europene ca noi să putem aplica la aceste proiecte și să susținem aceste categorii de persoane. Bugetele sunt mici și austere, și este o provocare pentru noi ca să asigurăm partea de contribuție în cadrul mai multor proiecte”, a conchis primarul localității, Angela Crețu.

Teleradio-Moldova notează că satul Tigheci are peste 2.300 de locuitori, iar spălătoria de aici este una dintre cele zece deschise recent în R. Moldova. Inițiative similare au fost implementate în localitățile Domulgeni, Izvoare, Viișoara, Corpaci, Șeptelici, Sălcuța, Ciuciuleni, Pârlița, Cărbuna și Cimișlia.