Poliția a reținut încă un deținut condamnat pe viață și eliberat înainte de termen. Despre cine este vorba - VIDEO

Condamnat acum 23 de ani la detenție pe viață și eliberat în luna februarie curent, Dorin Sușițchi a fost reținut cu puțin timp în urmă și urmează să revină în Penitenciarul nr. 17 din Rezina. Potrivit oamenilor legii, Sușițchi intenționa să-și ridice pașaportul străin.
„În contextul anulării, de către Curtea de Apel Nord, a deciziei de eliberare din detenție a condamnatului Sușițchi, informăm că polițiștii l-au localizat și în acest moment l-au reținut”, a transmis Poliția R. Moldova.
Dorin Sușițchi a fost condamnat în anul 2002 la detenție pe viață, iar anul trecut pedeapsa i-a fost comutată la 30 de ani. Acesta a fost eliberat din detenție acum aproape două luni, prin încheierea din 27 februarie a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Amintim că mai mulți lideri ai grupărilor criminale au fost eliberați din închisoare înainte de termen, în urma unor modificări legislative, votate în anul 2021, la Legea amnistiei. Printre aceștia se numără Alexandru Sinigur, cunoscut în lumea criminală drept „Sinii”, lider al grupării „Iujnaia”, și Iurie Radulov, alias „Babior”, condamnat pentru zece crime la comandă și 11 tentative de omor.Alexandru Sinigur a fost reținut pe 3 aprilie, în baza unui dosar deschis pentru omor în 2002, în timp ce Iurie Radulov a părăsit R. Moldova pe 16 martie.
Partidul de guvernare o învinuiește pe Olesea Stamate că, din postura de șefă a Comisiei juridice, numiri și imunități, pe care a deținut-o anterior, a introdus amendamente la Legea amnistiei, care au permis eliberarea unor deținuți extrem de periculoși, unii condamnați pe viață. Formațiunea a decis să o excludă pe Stamate din PAS și i-a cerut să depună mandatul de deputată. De cealaltă parte, Olesea Stamate spune că acuzațiile aduse de foștii colegi de partid sunt nefondate, iar toate acțiunile sale au fost corecte și legale.
Tot în contextul Legii amnistiei, care a permis eliberarea unor deținuți periculoși din închisoare, premierul Dorin Recean a solicitat demisia imediată a șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Anatolie Falca a acceptat și a plecat din funcție.


