VIDEO/ O instalație petrolieră din Federația Rusă a fost distrusă de drone ucrainene. Mesajul lui Volodimir Zelenski
Dronele Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au atacat o instalație petrolieră din regiunea Iaroslavl, la aproximativ 700 de kilometri de granița cu Ucraina. Informația a fost confirmată de către liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, citat de Unian.
Potrivit președintelui ucrainean, operațiunea face parte din ceea ce el a numit „sancțiuni pe termen lung” împotriva infrastructurii rusești considerate importante pentru susținerea efortului de război.
Zelenski a afirmat că, în paralel, au fost vizate și obiective din regiunea Tula, inclusiv o întreprindere chimică unde sunt produse componente necesare fabricării explozibililor.
„Forțele armatei noastre au atins obiective în regiunea Tula din Rusia - asupra întreprinderii „Azot”, de activitatea căreia depind capacitățile de producere a explozibililor. În șase aeroporturi rusești au fost introduse restricții de trafic aerian, iar în total, din seara de ieri, în 28 de regiuni ale Rusiei a fost declarată alertă aeriană”, a scris pe rețelele de socializare Volodimir Zelenski.
Video: Volodimir Zelenski/Telegram
Președintele ucrainean a mai declarat că loviturile vizează infrastructura militară și logistică a Rusiei, în contextul continuării conflictului și al lipsei de progrese în negocierile de pace.
„Am propus conducerii Rusiei toate formatele posibile de negocieri, iar răspunsul a fost doar continuarea agresiunii și încercări de extindere a ei. Este logic că războiul se întoarce acolo de unde a pornit. Ucraina are nevoie de pace”, a mai adaugat Zelenski.
În ultimele zile, autoritățile ucrainene au raportat și alte atacuri asupra unor obiective industriale din teritoriile controlate de Rusia, inclusiv instalații considerate importante pentru complexul militar-industrial.