VIDEO/ Mama lui Alexei Navalnîi, adresare către Putin: „Dați-mi voie să îmi văd în sfârșit fiul”
La cinci zile de la moartea lui Alexei Navalnîi, familia și avocații acestuia nu au reușit să primească acces la corpul neînsuflețit al opozantului rus. Marți, 20 februarie, pe canalul de YouTube Навальный LIVE a fost publicat un videoclip în care mama lui Alexei, Ludmila Navalnaia, se adresează președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin.
„În spatele meu se află colonia IK-3 „Lupul Polar”, unde pe 16 februarie a decedat fiul meu, Alexei Navalnîi. Deja a cincea zi nu pot să îl văd, nu îmi predau corpul lui și nici nu îmi spun unde se află acesta. Mă adresez dumneavoastră, Vladimir Putin. Rezolvarea acestei probleme depinde doar de dumneavoastră. Dați-mi voie să îmi văd în sfârșit fiul. Solicit să-mi fie predat imediat corpul lui Alexei, ca să îl pot înmormânta omenește”, a menționat mama lui Navalnîi.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit pe 16 februarie, într-o închisoare din Siberia, unde își ispășea mai multe pedepse care totalizau 30 de ani de închisoare pentru „extremism și fraudă”.
Atât președintele SUA Joe Biden, cât și unii lideri europeni au declarat că Vladimir Putin este vinovat de moartea lui Navalnîi în închisoarea din Siberia.
Duminică, 19 februarie, anchetatorii ruși au declarat că vor preda trupul opozantului rus Alexei Navalnîi peste 14 zile, după ce va fi efectuată o „expertiză chimică” pentru a fi stabilită cauza oficială a morții acestuia. Despre acest lucru a anunțat purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmîș.