VIDEO/ Conductori rupți pe linia Vulcănești-Isaccea, în urma atacurilor. Junghietu a prezentat imagini de la fața locului
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a prezentat imagini, în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice moldovenești - LEA Isaccea - Vulcănești. Oficialul a explicat în detaliu ce a fost afectat în urma bombardamentelor din 23 martie, care au dus la instituirea stării de urgență în sectorul energetic.
Potrivit oficialului, mai multe drone de tip Shahed au vizat direct infrastructura energetică a Republicii Moldova, iar impactul a provocat avarii semnificative pe linia electrică de interconexiune.
„În seara zilei de 23 martie, în jurul orei 19:15, din cauza atacurilor rusești pe teritoriul Ucrainei, infrastructura noastră energetică, proprietate a Republicii Moldova, a fost afectată. Câteva drone Shahed au țintit infrastructura noastră energetică”, a declarat ministrul.
În imaginile prezentate de oficial pot fi observate elemente distruse ale rețelei electrice, inclusiv conductori rupți ai liniei de înaltă tensiune, care au dus la deconectarea acesteia.
„Ca rezultat, linia energetică Isaccea–Vulcănești a avut de suferit. Sunt conductori rupți, pe care compania ucraineană Ukrenergo ne va ajuta să îi reparăm. Lucrările vor dura între cinci și șapte zile”, a explicat Dorin Junghietu.
Ministrul a subliniat că avarierea acestei linii strategice a afectat stabilitatea sistemului energetic, motiv pentru care autoritățile au decis instituirea stării de urgență.
În acest context, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat instituirea stării de urgență la nivel național pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 25 martie 2026. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.
Autoritățile precizează că intervențiile de reparație sunt în desfășurare, iar sistemul energetic este monitorizat pentru a preveni eventuale noi perturbări.



