miercuri, 26 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Vicepreședintele unui oficiu teritorial al fostului partid„Șor”, condamnat la patru ani și șase luni de închisoare. Sentința nu este definitivă
Sursa foto: Partidul „Șor”

Vicepreședintele unui oficiu teritorial al fostului partid„Șor”, condamnat la patru ani și șase luni de închisoare. Sentința nu este definitivă

Vicepreședintele Oficiului Teritorial din Anenii Noi al fostului Partid Politic „Șor” a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat. Hotărârea a fost pronunțată pe 25 noiembrie 2025 de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), pe lângă condamnarea la închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, liderului teritorial din Anenii Noi al fostului partid „Șor” i-a fost aplicată și privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități de administrare și gestionare financiară a partidelor politice pe o durată de 4 ani.

Măsura preventivă - arestul preventiv, aplicată prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 3 iulie 2025, cât și dosarul de căutare a acestuia - a fost menținut.

Totodată, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de peste 2,9 milioane de lei, reprezentând mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii. În vederea confiscării speciale, a fost menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpatului.

Potrivit probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, vicepreședintele Oficiului Teritorial din Anenii Noi al fostului Partid Politic „Şor” ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale, oferind informații și resurse pentru susținerea partidului, știind că formațiunea „era finanțată de un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor”.

Astfel, inculpatul ar fi acceptat prin complicitate, în mod conștient, să primească bani din partea grupului criminal, în mărime de peste 2,9 milioane de lei, bani obținuți ilegal și folosiți pentru activitățile partidului (organizarea protestelor și remunerarea participanților), cu scopul de a influența politica din R. Moldova și de a obține putere prin mijloace ilegale. 

Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. Acuzatorul de stat urmează să decidă necesitatea contestării acesteia.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

La sfârșitul lunii iunie, și președintele oficiului teritorial Anenii Noi al Partidului Politic „Şor” a fost trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului.

În ultima perioadă, mai mulți lideri locali ai fostului partid „Șor” au fost trimiși în judecată sau condamnați de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat”

Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional la data de 19 iunie 2023. Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții Constituționale, urmare a sesizării Guvernului R. Moldova, în care se menționa că „formațiunea prin activitatea sa a încălcat în repetate rânduri principiile statului de drept și a acționat într-o manieră contrară intereselor naționale”.