
Unul dintre vicepreședinții raionului Orhei ar fi implicat în coruperea participanților la un miting antiguvernamental
Poliția anunță că unul dintre vicepreședinții raionului Orhei este documentat de oamenii legii pentru că ar fi fost implicat în coruperea participanților la mitingul antiguvernamental din 26 iulie. Potrivit oamenilor legii, acesta ar remunerat financiar unele dintre persoane, chiar în sediul unui partid politic din Orhei.
„În cadrul documentării, câteva persoane au declarat că, după cum li s-a promis, la întoarcerea de la protest au fost remunerate de către acesta cu câte 300 de lei fiecare”, anunță Poliția R. Moldova.
Amintim că sâmbăta trecută, pe 26 iulie, în Chișinău a fost organizat un marș și un miting antiguvernamental cu genericul „Pentru Moldova”. La acțiune au participat Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei”.
Atunci, Poliția a anunțat că au fixat mai multe cazuri în care s-au oferit și primit mijloace financiare, în schimbul prezenței la miting.
Într-o reacție oficială, PSRM a declarat că nu are nicio legătură cu persoanele care ar fi împărțit bani și „consideră acțiunile acestora o tentativă deliberată de a compromite mitingul și de a deturna atenția publică de la esența revendicărilor”. Formațiunea a solicitat organelor de drept să prezinte informații complete despre persoanele reținute și despre circumstanțele în care s-au produs aceste fapte.
Pe 28 iulie, Poliția a anunțat că documentează alte cinci persoane care ar fi luat bani pentru participarea la mitingul din 26 iulie. Iar pe 30 iulie, alte 13 persoane au fost documentate de oamenii legii pentru aceeași infracțiune.
