Un tânăr de 18 ani, care a ucis o femeie și a bătut cu bestialitate un bărbat, trimis pe banca acuzaților
Un tânăr de 18 ani din raionul Glodeni, care în luna mai 2024 a omorât o bătrână și a bătut cu bestialitate un bărbat, a fost trimis în judecată. Potrivit legii, tânărul riscă pedeapsă cu închisoare de până la 20 de ani sau detențiune pe viață, a anunțat pe 2 iulie Procuratura Generală (PG).
Potrivit PG, dosarul a fost remis la Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, iar tânărul este învinuit de comiterea infracțiunilor de omor, tentativă de omor, tâlhărie, viol și răpirea unei persoane.
Potrivit procurorilor, învinuitul fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se la domiciliul unui bărbat din raionul Glodeni, în cadrul unui conflict spontan, l-a amenințat cu un cuțit și l-a scos din domiciliul său ducându-l la marginea satului Ustia, raionul Glodeni. Acolo, l-a închis într-un beci improvizat. După aceasta, i-a aplicat un timp îndelungat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, iar cu un obiect neidentificat a încercat să-l stranguleze, până când victima și-a pierdut cunoștința.
Astfel, după încetarea acțiunilor sale violente, conștientizând că victima este în viață, dar fără cunoștință, a acoperit intrarea în beci cu crengi și pământ, lipsind victima de apă, hrană, precum și alte necesități vitale, în așa mod urmând ca victima să decedeze în chinuri și suferințe groaznice.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Victima a fost găsită în acel beci la data de 13 mai curent, în timp ce angajații Inspectoratului de Poliție Glodeni cercetau un alt caz de omor comis tot de tânărul de 18 ani.
„În cea de a doua speță, învinuitul, la data de 13 mai 2024, aproximativ la ora 01:30, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmărind scopul comiterii unui atac tâlhăresc, prin forțarea ușii de la intrare, a pătruns în casa unei femei de 74 de ani din satul Ustia, raionul Glodeni. Tânărul a atacat bătrâna cerându-i să-i transmită bani. După ce victima i-a răspuns că nu are bani, învinuitul i-a aplicat nu mai puțin de 15 lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i dureri și suferințe fizice insuportabile de la care ultima și-a pierdut cunoștința. Ulterior, învinuitul a înjunghiat femeia în zona gâtului. Continuându-și intențiile criminale, a violat femeia, apoi a început să caute prin casă, de unde a sustras suma de 10 200 lei și un telefon mobil, iar apoi a părăsit locul comiterii infracțiunii”, se arată în comunicatul publicat de Procuratura Generală.
Potrivit legii, dacă vinovăția va fi demonstrată, individul riscă pedeapsă cu închisoare de până la 20 de ani sau detențiune pe viață.