Un tânăr a căzut de pe o stâncă de 30 de metri, la Saharna. Ce spun reprezentanții spitalului din Rezina
Un tânăr în vârstă de 26 de ani s-a prăbușit în gol de pe o stâncă, de la o înălțime de aproximativ 30 de metri. Incidentul s-a produs în seara zilei de duminică, 23 iunie. Ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Rezina, Elena Băetrău, a confirmat informația pentru ziar.md, iar reprezentanții Spitalului Raional Rezina au declarat că victima a fost transportată la Râbnița.
Preliminar, la fața locului s-a stabilit că tânărul a căzut în gol după ce a lunecat în timp ce cobora de pe o stâncă de pe teritoriul unei mănăstiri.
Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram
Inițial, victima a fost transportată la Spitalul Raional Rezina. Contactați de ziar.md, reprezentanții secției internare din cadrul instituției medicale au declarat că tânărul a fost preluat la Râbnița și că în prezent nu se cunosc detalii despre starea acestuia.
În prezent, oamenii legii întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.