luni, 13 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Un pod din sudul țării va fi reparat capital. Lucrările vor costa aproape 12 milioane de lei
Sursa foto: andsa.md

Un pod din sudul țării va fi reparat capital. Lucrările vor costa aproape 12 milioane de lei

Podul peste râul Lunguța, situat în apropierea localității Corten, raionul Taraclia, va fi reperat capital. Administrația Națională a Drumurilor (AND) a anunțat inițierea procedurii de achiziție publică pentru lucrări de reparație capitală a podului, iar lucrările ar putea să coste aproape 12 milioane de lei.

Podul de șosea poziționat pe drumul public național R37 Ceadir-Lunga-Taraclia -R32, km 6,75, este realizat din beton armat și are o lungime totală de 34,13 m și o lățime totală de 9,94 m.

După peste 50 de ani de exploatare, podul construit în 1970 se află într-o stare nesatisfăcătoare, fiind identificate defecțiuni la nivelul căii podului, trotuarelor, parapetelor, rosturilor, precum și la structura portantă, ceea ce impune necesitatea reparației capitale a acestuia.

De asemenea, intensitatea circulației rutiere de 3.035 de vehicule etalon/zi (medie zilnică anuală), cu o perspectivă de creștere până la 5.500 de vehicule etalon/zi în următorii 20 de ani, subliniază necesitatea intervenției urgente și asigurarea condițiilor sigure de trafic.

Podul va fi complet renovat până în 2027 pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare de trafic și pentru a asigura un nivel sporit de siguranță rutieră. Termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 30 octombrie 2025, ora 10:00.

Valoarea totală estimată a contractului este de 11.843,380 de lei, iar durata de execuție este stabilită pentru perioada 17 noiembrie 2025 – 1 martie 2027.