Un nou val de căldură lovește România. Anunțul făcut de meteorologi
Un nou val de căldură lovește România, începând de joi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) din România a emis o avertizare de cod galben de caniculă, prognozând şi disconfort termic ridicat. Căldura se va intensifica, și vineri, iar numărul judeţelor afectate va creşte.
Potrivit ANM, joi, 1 august, este vizată jumătate de ţară, dar şi Bucureștiul. Temperaturile ajung la 36 de grade.
În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi sudul Moldovei va fi caniculă şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi, joi, potrivit meteorologilor români.
Este cod galben în judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi în municipiul Bucureşti. Vineri canicula şi disconfortul termic se vor extinde, potrivit ANM.
Temperaturile vor ajunge la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.