Un nou grup de profesori de limba găgăuză a finalizat cursurile de perfecționare finanțate de MEC
Patruzeci și șapte de cadre didactice din Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia au absolvit un program de formare continuă, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat. Prin această inițiativă, autoritățile își propun să modernizeze procesul educațional din regiune și să sprijine conservarea limbii găgăuze.
Cursurile s-au desfășurat în perioada 9 martie - 31 mai 2026 și reprezintă prima etapă a Planului național de acțiuni pentru învățarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia pentru anii 2026-2027.
Programul de perfecționare a fost conceput în conformitate cu standardele pedagogice actuale și s-a axat pe două direcții principale. Este vorba despre aplicarea metodelor moderne și interactive de predare a limbii și literaturii găgăuze, și dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor, prin integrarea tehnologiilor informaționale în procesul de predare-învățare.
Pentru organizarea cursurilor, Ministerul Educației și Cercetării a alocat aproximativ 130 de mii de lei.
Profesorii care au absolvit programul vor contribui la creșterea calității procesului educațional, a declarat șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC, Ivan Duminica.
„Susținerea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice din autonomie reprezintă cea mai sigură investiție în viitorul educației și al limbii găgăuze. Profesorii care au finalizat aceste cursuri vor contribui la creșterea calității procesului educațional și la promovarea patrimoniului lingvistic și cultural al poporului găgăuz”, a afirmat Ivan Duminica.
Oficialul a precizat că programul va continua și în 2027, când Ministerul Educației și Cercetării intenționează să organizeze o nouă sesiune de perfecționare, pentru ca și alți profesori din autonomie să beneficieze de această oportunitate de dezvoltare profesională.