Un mort și cinci răniți, printre care doi copii, în urma atacurilor nocturne în Dnipropetrovsk
O persoană a fost ucisă și alte cinci au fost rănite, inclusiv doi minori, în urma atacurilor rusești asupra regiunii Dnipropetrovsk în noaptea de duminică spre luni, anunță Serviciul de Stat pentru Situaţii Excepţionale al Ucrainei. Autoritățile ucrainene menționează despre pagube semnificative la clădiri rezidențiale și infrastructură civilă.
La Dnipropetrovsk, o clădire administrativă a luat foc după ce a fost lovită de un proiectil. De asemenea, au fost avariate trei blocuri de locuit și mai multe automobile.
Potrivit informațiilor oficiale, în raionul Krivoi Rog, un bărbat de 51 de ani și-a pierdut viața în timpul atacului. Au fost afectate o întreprindere agricolă, o casă și o conducta de gaze. În Pavlograd, patru persoane au fost rănite, printre ele un băiat de 14 ani. Un imobil privat a fost cuprins de flăcări, iar alte două au fost grav deteriorate. A fost afectată și o construcție agricolă, precum și un autoturism.
În raionul Nikopol, o fată de 13 ani a suferit traumatisme în urma bombardamentelor. Două blocuri de cinci etaje, o școală de arte și mai multe mașini au fost avariate.
Potrivit autorităților, toate incendiile produse în urma atacurilor au fost lichidate de echipajele de intervenție.
Luni, 8 decembrie 2925, este ziua 1384 de la începutul invaziei ruse în Ucraina (declanșată la 24 februarie 2022).
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram.
Ziar.md menționează că președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește luni, 8 decembrie 2025, la Londra, cu liderii europeni pentru a discuta negocierile de pace mediate de SUA. La reuniunea găzduită de premierul britanic Keir Starmer participă și președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz.
Discuțiile se vor axa pe planul de pace propus de SUA. garanțiile de securitate pe termen lung pentru Ucraina și modalitățile de a rupe impasul din negocierile de încetare a războiului. Această întâlnire are loc după o serie de discuții considerate „constructive, deși nu ușoare”, între oficialii americani și ucraineni, care au avut loc zilele trecute în Florida.

