Un membru din organizația criminală „Chitaeț”, reținut. Își folosea copilul pe post de deghizare
Un membru al organizației criminale „Chitaeț,” care-și folosea copilul cu vârsta de doi ani cu rol de deghizare atunci când distribuia droguri clienților, a fost reținut, anunță Procurorii PCCOCS (Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Penale - n. red.) și Poliția Națională.
Conform oamenilor legii, bărbatul era însoțit de concubină, iar în unele cazuri, copilul era transmis și persoanelor de încredere, pentru ca să ridice drogurile din diferite locații ascunse (în parcuri, scuaruri, fâșii forestiere).
„Reținerea autorității criminale a avut loc într-o benzinărie, după care au urmat percheziționarea automobilului și domiciliului acestuia, de unde au fost ridicate droguri ce urmează să fie supuse expertizării, accesorii pentru vânzarea lor, precum și un revolver fabricat în Ucraina, deținut ilegal”, scrie în comunicatul PCCOCS.
Învinuitul a fost plasat în arest preventiv, pentru 30 de zile, pentru continuarea investigațiilor, în vederea trimiterii dosarului în judecată. Actualmente, Curtea de Apel Chișinău examinează și activitatea lui în organizația criminală „Machena.”
Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.