Un fost angajat din cadrul IP Hîncești, cercetat penal pentru trafic de influență. Ce pedeapsă riscă
Un ex-angajat al Inspectoratului de Poliție Hîncești este cercetat penal pentru trafic de influență. Pe parcursul zilei de astăzi, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal al fostului funcționat.
Potrivit denunțătorului, în perioada în care bănuitul a fost ofițer superior de sector în cadrul IP Hâncești, acesta susținea că are influență asupra unor persoane publice din cadrul altor subdiviziuni ale Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne (IGP al MAI), dar și în alte organe de aplicare a legii.
„Bănuitul a pretins, acceptat și primit, personal, mijloace bănești ce nu i se cuvin în sumă totală de 3.500 euro, în schimbul promisiunii de a emite o decizie favorabilă în privința dosarul denunțătorului, deschis pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică”, precizează responsabilii din cadrul Procuraturii Generale (PG).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal a bănuitului, au fost depistate și ridicate mijloace de probă cu tangență la caz.
Ex-angajatul IP Hîncești a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit PG și MAI, acesta colaborează cu organul de urmărire penală.
Dacă va fi găsit vinovat, fostul ofițer superior de sector în cadrul IP Hîncești riscă până la cinci ani de închisoare sau amendă amendă de până la 150.000 de lei.