Un fost angajat din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț, trimis în judecată. Ce acuzații i se aduc
Procuratura raionului Edineț a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui fost angajat al Centrului Militar Teritorial Edineț, învinuit de ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii și infracțiunea de hărțuire sexuală. Potrivit instituției, învinuitul a pledat nevinovat, iar dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 5 ani de închisoare.
Conform rechizitoriului, învinuitul, deținând o funcție de conducere în cadrul unui centru militar, la data de 13 septembrie 2023, aflându-se în biroul de serviciu, după o ceartă cu o angajată, care nu dorea să transcrie o notă explicativă în modul solicitat de acesta, a înjurat-o și i-a spus să părăsească biroul.
Ulterior, după ce a chemat-o repetat în biroul său, a introdus încărcătorul cu cartușe în mânerul pistolului de model „Baikal 442”, a încărcat arma și a îndreptat țeava spre fața victimei, menționând în limba rusă „tu nu mă înțelegi”.
Potrivit declarațiilor victimei, ulterior, acesta a pus arma pe masă, i-a zis în limba rusă „împușcă-mă” și a adăugat că ea trebuie mereu să îndeplinească instrucțiunile superiorului.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, acesta, în perioada anilor 2022 - 2023, a manifestat față de o altă subalternă un comportament fizic, verbal și nonverbal, care lezează demnitatea persoanei, exprimat prin îmbrățișări, săruturi „prietenești”, expedierea mesajelor cu conotații sexuale, propuneri de a întreține acte sexuale ș.a.
Concomitent, învinuitul a impus victima să-și îndeplinească obligațiile funcționale în biroul de serviciu, cu ușa încuiată și a interzis altor subalterni să intre fără permisiunea lui, izolând-o astfel de colegi. Pe parcursul lunilor mai - septembrie ale anului 2023, același comportament l-a avut și față de o altă subalternă.
Ministerul Apărării a declarat pentru Ziar.md că abaterile comise de fostul angajat din cadrul Centrului Militar Teritorial „Edineț” au fost elucidate în urma unei cercetări de serviciu, fiind informate organele competente. Instituția mai spune că nu tolerează acțiunile ilegale în care sunt implicați militarii și angajații civili ai Armatei Naționale și că va colabora cu structurile de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.