Un copil din Sîngerei a ajuns în reanimare, după ce a fost strivit de o poartă. În ce stare se află micuțul
Un copil în vârstă de șapte ani din raionul Sîngerei a ajuns în reanimare, după ce o poartă s-a prăbușit peste el. Cazul a fost făcut public de către ministra Sănătății, Ala Nemerenco. Contactat de ziar.md, purtătorul de cuvânt Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat că în prezent pacientul este conștient, dar starea sa rămâne gravă.
„Către toate autoritățile publice locale, școlile și alte instituții în a căror administrare sunt terenurile sportive, inclusiv de fotbal. Vă rugăm mult să realizați o verificare a siguranței instalării porților de fotbal, pentru a preveni accidentele grave, în special cu implicarea copiilor. Iarăși copil în stare gravă, 7 anișori, spitalizat la Institutul Mamei și Copilului, peste care a căzut poarta de pe stadion. Da cât se mai poate?!”, a scris Ala Nemerenco într-o postare pe rețelele sociale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției medicale, micuțul a fost transportat la Chișinău sâmbătă, 30 martie, cu multiple traumatisme. În prezent, copilul se află în secția de reanimare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„La internare, starea pacientului era gravă, acesta având preponderent traumatisme ale vertebrelor cervicale, hematoame etc. A fost internat în secția reanimare chirurgicală, unde se află și pana la moment, sub supraveghere medicală. Este conștient dar starea rămâne în continuare gravă”, a precizat Maxim Cazacu.
Amintim că, anul trecut, doi copii au decedat în circumstanțe similare. Primul caz a avut loc pe 18 ianuarie 2023, când un adolescent de 16 ani a decedat după ce a urcat pe o poartă metalică de pe un stadion din satul Seliște, raionul Orhei. Din spusele poliției, instalația metalică nu era fixată și s-a prăbușit peste minor
La jumătate de an distanță, în sectorul Ciocana al capitalei a avut loc o altă tragedie. Pe 31 mai, un copil în vârstă de 14 ani s-a stins pe patul de spital, după ce a fost strivit de o poartă de fotbal.