Un consilier din raionul Ocnița, reținut în flagrant în timpul transmiterii unei sume ilicite de bani de 30 de mii de dolari
Un consilier din cadrul Consiliului raional Ocnița a fost reținut, pe 2 august, în timpul transmiterii unei sume de 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița. Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și a plasată în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA).
Actualizare: Centrul Național Anticorupție a publicat înregistrarea audio în dosarul consilierului de la Ocnița:
Știrea inițială:
„În cadrul cauzei penale, pornite pe fapte de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani, ofițerii CNA și procurorii au constatat că, începând cu 24 martie 2023 şi până în prezent, primarul orașului Ocnița ar fi fost abordat de către unul dintre consilierii raionali în vederea convingerii acestuia de a renunța la formațiunea din care făcea parte și aderarea la un alt partid politic. În schimb, consilierul i-ar fi promis o remunerare ilicită de 2 milioane de lei, dintre care 1 milion era personal pentru primar, iar altă parte din bani urma a fi investită în proiecte de infrastructură”, anunță CNA.
La data de 2 august, sub controlul CNA a fost primită suma de 30 de mii de dolari, iar consilierul a fost reținut în flagrant. În spațiul public au apărut informații precum că persoana reținută ar fi soțul deputatei Irina Lozovan, deputată, fostă membră a PSRM, iar în prezent, membră a Partidului „Renaștere-Возрождение”.
„Pentru documentarea sub toate aspectele a infracțiunii și identificării altor complici, au fost operate percheziții la sediile unei formațiuni politice - atât în Chișinău, cât și în or. Ocnița. De la fața locului au fost ridicate materiale relevante cauzei, între care calculatoare, purtători de informații, mijloace bănești și telefoane mobile. La fel, a fost ridicată suma de 30 de mii de dolari, primită sub controlul CNA. În prezent, acțiunile pe caz sunt în desfășurare”, anunță CNA.
Deputata Irina Lozovan a anunțat despre faptul că pleacă din PSRM în martie 2023. În luna mai, Lozovan, alături de un alt deputat, fost socialist, Alexandr Nesterovski, a anunțat că aderă la Partidul „Renaștere-Возрождение”, condus de Serghei Mișin, fostul consilier prezindențial în perioada când președinte era Igor Dodon. Până în prezent, mai mulți primari, consilieri și lideri locali au anunțat că trec de partea formațiunii Renaștere.