Un cetățean sirian a încercat să-și dea foc în fața ambasadei Israelului de la București
Un cetățean sirian a aruncat cu un cocktail Molotov în ușa ambasadei Israelului de la București, după care a încercat să-şi dea foc cu o sticlă incendiară. Potrivit presei de peste Prut, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, 3 iunie.
Potrivit Agerpres, străinul în vârstă de 34 de ani ar fi recurs la acest gest pentru că nu a fost primit în audienţă. La faţa locului au intervenit imediat agenții Brigada Antiteroriste (BTA) din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), care l-au imobilizat pe bărbat, acesta fiind apoi condus la Secţia 14 de Poliţie.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat la Antena 3 că sirianul nu ar fi acţionat în contextul intervenţiei Israelului în Gaza.
„Din datele pe care le deţin, nu ar fi fost un act antisemit. Ar fi avut o anumită nemulţumire în ceea ce priveşte acordarea reşedinţei, dar toate aceste aspecte vor fi stabilite după continuarea verificărilor care sunt efectuate acum la secția 14. [...] Cu siguranţă va fi verificat cazierul și istoricul acestuia”, a menționat Drăgan.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Ambasada Israelului la București a venit cu o reacție la incident și a precizat că, din fericire, nu au fost înregistrate victime sau pagube.
„În cursul zilei de astăzi, o persoană, aparent de origine siriană, a ajuns în proximitatea clădirii în care se află Ambasada Israelului în România. Când a fost abordată de către agenții de securitate, a scos un cocktail Molotov, l-a aprins și l-a aruncat spre ușa de intrare în holul clădirii. Forțele de securitate locale au preluat imediat controlul asupra lui, l-au arestat și l-au dus la secția de poliție”, a transmis misiunea diplomatică, citată de Digi24.
În prezent, oamenii legii cercetează cazul, întru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc incidentul.